Credit Suisse a fost de acord să plătească autorităţilor din SUA 2,48 miliarde de dolari pentru a rezolva cererile investitorilor care au fost duşi în eroare în privinţa valorilor mobiliare garantate cu ipoteci vândute în perioada premergătoare crizei financiare din 2007-2008.

În cadrul acordului, banca elveţiană va aloca alte 2,8 miliarde de dolari în următorii cinci ani pentru a compensa impactul asupra consumatorilor, se arată într-un comunicat al băncii. Acordul va fi transmis spre aprobare consiliului de administraţie al băncii.

„Credit Suisse va înregistra un cost înainte de impozitare de aproximativ 2 miliarde de dolari în plus faţă de rezervele existente. Această măsură va fi inclusă în rezultatele aferente trimestrului IV 2016”, a precizat banca. 

Suma finală pe care o va plăti banca elveţiană este în acord cu nivelul de 5-7 miliarde de dolari, pe care Departamentul Justiţiei din Statele Unite a solicitat-o la debutul negocierilor. 

Decizia băncii elveţiene a venit după ce Deutsche Bank a convenit cu Departamentul Justiţiei din Statele Unite că va plăti 7,2 miliarde de dolari peste vânzarea şi punerea în comun a titlurilor sale ipotecare toxice.

În septembrie, Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană, anunţa că ar putea primi o amendă de până la 14 miliarde dolari de la Departamentul Justiţiei din Statele Unite într-un litigiu legat de creditele imobiliare toxice vândute înainte de criza suprime, din 2007-2008.

Grupul Deutsche Bank era acuzat, ca şi alte mari grupuri financiare, că a vândut înainte de izbucnirea crizei financiare din 2007-2008 credite imobiliare împachetate în produse financiare complexe, botezate RMBS, către investitori, deşi ştia că erau toxice.

Banca americană Goldman Sachs a primit în aprilie o amendă de 5,06 miliarde dolari pentru fapte similare.

Potrivit presei de peste ocean, valoarea amenzilor aplicate până în prezent băncilor pentru rolul acestora jucat în declanșarea crizei creditelor din 2007 depășește 110 miliarde dolari.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!