„Dacă, după vânzarea bunurilor gajate de către creditorul gajist sau de către persoana desemnată de acesta, debitorul gajist nu emite factura fiscală în termen de 15 zile de la vânzare, subiectul impozabil are dreptul la trecerea în cont a sumei TVA achitate sau care urmează a fi achitate, în baza contractului de vânzare a bunurilor gajate”. Acestea este noua prevedere din Codul Fiscal cu referire la bunurile gajate.
Veceaslav Ioniță consideră că această normă este una contradictorie şi contravine conceptului privind calcularea şi achitarea TVA la buget. „Norma respectivă va permite legal agenţilor economici să efectueze operaţiuni economice fară a fi calculat şi achitat TVA la buget. Prin urmare, se vor pune în funcţiune anumite scheme frauduloase de escrocherie a bugetului de stat din partea unor agenţi economici”, notează deputatul.
Totodată, el explică că norma adoptată de Guvern este o derogare de la Codul Fiscal și va permite unui contribuabil care a depus în gaj un imobil la bancă pentru obţinerea unui credit pe care nu-l va putea ulterior achita, banca la rândul ei poate vinde obiectul respectiv unui alt contribuabil, fară a fi achitată TVA şi emisă factura fiscală cu dreptul la trecere în cont a TVA de către cel care a cumpărat imobilul.
„De această schemă legală se vor folosi întreprinderile mari care au strânse legături cu băncile comerciale din ţară, ca rezultat vor fi efectuate operaţiuni fictive de transmitere de la un contribuabil la altul prin intermediul băncilor comerciale a imobililor cu obţinerea în cont a TVA care ulterior urmează a fi utilizat (vândut) de către (la) acestuia”, mai explică Veaceslav Ioniță.
„Prin urmare, norma adoptată de Guvern va înviora firmele fantome şi în scurt timp vor deposeda de sume enorme bugetul de stat prin crearea artificială a trecerii în cont a TVA din anumite tranzacţii economice atât reale, cât şi fictive şi respectiv va conduce la micşorarea per ansamblu a încasărilor la bugetul de stat”, a mai declarat președintele Comisiei economie, buget și finanțe.
Agora precizează că, astăzi, Veaceslav Ioniță a organizat o conferință de presă, în cadrul căreia a declarat că pachetul de legi pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului vor genera mai multe scheme frauduloase. Potrivit datelor preliminare, aceste scheme ar aduce prejuducii bugetului de stat de circa un miliard de lei, însă proiectul privind bunurile gajate vor aduce prejudicii de circa 500 milioane de lei anual.
<iframe none;" src="http://docs.google.com/viewer?url=http://st.interakt.md/storage/documents/2014/07/scrisoare0198.pdf&embedded=true" width="98%" height="450"></iframe>
<iframe none;" src="http://docs.google.com/viewer?url=http://st.interakt.md/storage/documents/2014/07/scrisoare20759.pdf&embedded=true" width="98%" height="450"></iframe>
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.