Alexandru Slusari a informat că „a început să curgă” termenul de 10 zile, oferit de către Platforma DA pentru Dodon în vederea întreprinderii a mai mutor acțiuni stringente. PPDA cere noului președinte „demiterea procurorului general actual; să renunțe la demagogia geopolitică și, în cel mult 10 zile din ziua învestirii, să întreprindă câteva acțiuni printre care anularea capitalului și stimularea fiscală”.
„Nu așteptăm 100 de zile. Pentru țară jefuită și umilită contează fiecare zi. PPDA va urmări foarte atent fiecare zi de activitate al noului președinte și va face presiunea asupra întregii guvernării cu toate metodele legale, inclusiv și cu proteste. Sperăm că în scurt timp, imediat după sărbători, se vor consolida toate forțele antioligarhice atât pe dimensiunea partidelor politice, cât și pe segmentul organizațiilor non-guvernamentale. Vom veni cu revendicările populare social-economice și anticorupție. Vom cere alegerile parlamentare anticipate”, a declarat Alexandru Slusari.
Platforma Demnitate și Adevăr a făcut publice10 inițiative primordiale, care potrivit membrilor sunt menite „să oprească înrobirea totală a cetățenilor țării”.
Cele mai importante fiind: „Soluționarea problemei miliardelor furate. Anularea legii care impune cetățenii să achite miliardele furate, inițierea anchetei internaționale, recuperarea banilor jefuiți și tragerea la răspundere a tuturor persoanelor realmente responsabile de acest furt; identificarea altor furnizori de energie electrică și micșorarea tarifelor pentru consumatori; neadmiterea ridicării vârstei de pensie și stagiu de pensionare dar și majorarea pensiei în două etape în procesul reformării sistemului de pensii”.
Referitor la reforma justiției, PPDA cere demiterea procurorului general actual și desemnarea unui procuror general independent. „Reatestarea, inclusiv cu aplicarea în condiţiile legii a detectorului de minciuni, a tuturor judecătorilor, procurorilor, angajaților CNA și reorganizarea personalului acestora. Angajarea în aceste structuri a noilor specialiști bine instruiţi în ţară şi în străinătate, cu oferirea unor salarii decente”.
##related_news#
„Nu mă interesează la etapa actuală problema unionismului, neutralității, NATO și istoria Moldovei. Vă spun acest lucru în calitate de un statalist, care are libertate plenară de exprimare a viziunilor stataliste în cadrul celui mai frumos partid - Platforma DA alături de colegii mei de echipă, printre care sunt și unioniști. Eu consider că este totalmente aberantă ideea luptei pentru statalitatea abstractă pe viitor în condițiile când statul meu este capturat în prezent de un agresor intern, care își bate joc și de stataliști și de unioniști și de pofigiști”, a conchis Alexandru Slusari.
Vezi și aceste știri

„Fiți sănătos, domnule” - comedia care se joacă în această duminică la Teatrul Național „Eugene Ionesco”

Consilierul lui Blinken vine la Chișinău pentru a discuta impactul războiului ruso-ucrainean asupra Moldovei
