Dodon planifică să repare clădirea Președinției din surse externe și impune reguli noi pentru echipă

Dodon planifică să repare clădirea Președinției din surse externe și impune reguli noi pentru echipă

Purtătorul de cuvânt al președintelui Dodon, Ion Ceban, a anunțat că la Președinție se planifică schimbări de reguli. Astfel, echipa prezidențială urmează să aibă ședințe în fiecare dimineață, iar printre prioritățile șefului statului se numără reparația clădirii Președinției, din surse externe. 

„Am aflat prin surprindere că în cadrul președinției, în 4 ani, practic nu au fost organizate ședințe de lucru de planificare de dimineață, nici cu aparatul, nici cu consilierii. Șeful statului astăzi a desfășurat prima ședință de lucru cu toți consilierii nou-numiți la ora 8.30, unde au fost prezentate prioritățile pentru săptămîna curentă. Așa se va întîmpla zilnic, de azi înainte. Avem o agendă plină pentru această săptămînă, vă invităm să o urmăriți”, a scris Ceban pe pagina sa de Facebook.

Ceban a mai anunțat că angajaților aparatului li s-a comunicat faptul că astfel de întâlniri vor avea loc săptămânal.

„Domnul Igor Dodon a solicitat implicare maximă de la fiecare angajat. Totodată, șeful statului a dat asigurări că în viitorul apropiat clădirea președinției va fi reparată, iar acest lucru se va realiza din surse externe, fără a pune cheltuielile respective pe seama bugetului de stat”, a conchis Ceban.

Amintim că astăzi Igor Dodon și-a prezentat echipa de consilieri, menționând că își dorește un consilier pe problemele diasporei.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal