
Purtătorul de cuvânt al lui Igor Dodon: „Pe clădirea președinției va fi arborat doar drapelul Republicii Moldova”
După ce un grup de liberali au decis să arboreze drapelul Uniunii Europene pe clădirea președinției, purtătorul de cuvânt al președintelui a venit cu o precizare „De azi înainte, pe clădirea președinției va fi arborat doar drapelul Republicii Moldova”.
・
Potrivit lui Ion Ceban „capitala au făcut-o europeană să înțelegem, la drumuri și în armată e regulă, doar că dispare armamentul, tehnica militară și banii alocați pentru reparații. Încă odată la modul cel mai serios. Președintele este garantul Constituției și respectării legislației în ansamblu”.
În acest sens, purtătorul de cuvânt al lui Igor Dodon: „Președintele este garantul Constituției și respectării legislației în ansamblu. Anume de lege se va conduce președintele Republicii Moldova. Or, în acest sens sînt importante prevederile legii cu privire la Drapelul de stat al Republicii Moldova, dar și hotărîrile Guvernului în acest sens”.
„De azi înainte, pe clădirea președinției va fi arborat doar drapelul Republicii Moldova”, a conchis Ion Ceban.
Amintim că, câțiva membri ai Partidului Liberal au mers la Președinție pentru a arbora la loc drapelul Uniunii Europene, care a fost scos recent de pe fațada clădirii. Ion Apostol, Roman Boțan, Petru Cosoi, Valerian Bejan și alți liberali au condamnat înlăturarea drapelului UE, catalogând acest gest drept unul ilegal.