Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a anunțat că „deși toate instituțiile au avizat negativ solicitările, totuși până la Anul Nou va fi semnat decretul de anulare a cetățeniei moldovenești a lui Traian Băsescu”. Aceste declarații au fost făcute în cadrul emisiunii „În Profunzime”.
„Timofti a comis ilegalități când i-a acordat cetățenie lui Traian Băsescu”, a declarat Igor Dodon.
În acest sens, potrivit președintelui „Până la Anul Nou va fi semnat decretul de anulare”.
Amintim că, Traian Băsescu a declarat că „Sincer, nu știu dacă președintele unei țări poate face treaba asta. Eu am parcurs toate procedurile legale așa că m-ar surprinde să pună în aplicare asemenea amenințare, dar de la un bolșevic te poți aștepta la orice”, a declarat Băsescu.
Vezi și aceste știri

Radu Marian, despre prețul la ulei: După calculele noastre, nu ar trebui să fie mai mare de 35 de lei

Ministrul Justiției a explicat de ce a avut o opinie separată concordantă în privința activității lui Stoianoglo
