
AUDIO. Consilierul președintelui, Lebedinschi, surprins înjurând. Dodon: „Atunci încă nu era copt la minte”
Actualul consilier în domeniul juridic şi cel al relaţiilor instituţionale, reprezentant al preşedintelui Republicii Moldova în relaţiile cu Parlamentul şi Guvernul, Maxim Lebedinschi a fost înregistrat într-o discuție telefonică în care înjura.
・
Nu se cunoaște interlocutorul discuției, dar cert este că din discuția telefonică denotă faptul că Lebedinschi îi reproșează celui care a făcut înregistrarea că ar fi venit la el la oficiu, ar fi ridicat vocea la „lucrătorii” lui și l-ar fi amenințat.
În cadrul emisiunii „În Profunzime”, președintele țării, Igor Dodon a precizat că „Lebedinschi atunci era tinerel, încă nu era copt la minte. Abia intrase în funcție”.
Publicitate
Potrivit înregistrării, această acțiune a avut loc în anul 2015.