Studiu: Bărbații care își cresc singuri copiii au o sănătate fizică și mentală mai fragilă

Studiu: Bărbații care își cresc singuri copiii au o sănătate fizică și mentală mai fragilă
Foto: Mamaplus.MD

Bărbații care își cresc singuri copiii au o stare de sănătate fizică și mentală de două ori mai fragilă în comparație cu semenii lor care au partenere de viață, potrivit unui studiu realizat recent în Canada, informează BBC citat de agerpres

În Statele Unite, 27% dintre familii sunt monoparentale, în Marea Britanie — 25%, iar în Canada — 16%, notează Maria Chiu de la Universitatea din Toronto, cercetător-șef al studiului, în publicația de specialitate „Journal of Epidemiology and Community Health”. „Creșterea copiilor în cadrul familiilor monoparentale are efecte negative asupra sănătății adulților, cunoaștem acest lucru de ceva vreme, însă puține studii se concentrează asupra taților singuri”, a declarat aceasta.

Chiu și echipa sa au studiat date cuprinse în cercetarea Canadian Community Health Surveys, realizată între anii 2001 și 2013, în care sunt cuprinși 1.058 de tați singuri.

Circa 12% dintre părinții din familiile monoparentale au o sănătate precară, pe o scară cu cinci trepte notate de la „precar” la „excelent”. În urma analizei s-a observat că starea fizică și mentală a taților singuri era de două ori mai șubredă în comparație cu semenii lor care aveau partenere de viață.

În Canada, numărul taților singuri a crescut cu o rapiditate mai mare decât cel al mamelor singure, ajungând la 21% din familiile monoparentale, menționează echipa lui Chiu. „Gospodăria cu tați singuri este tipul de familie cu cea mai mare creștere în Canada”, a declarat și Terrance Wade de la Universitatea Brock din Ontario, care nu a fost implicat în acest studiu.

Tații singuri trec prin stări de stres și de încordare similare cu cele trăite de mamele aflate în aceeași ipostază, fapt cauzat foarte probabil de venitul scăzut și de lipsa locului de muncă, mai atrag atenția cercetătorii. Majoritatea bărbaților care își cresc singuri copiii, care au fost incluși în analiză, aveau peste 45 de ani și fuseseră căsătoriți. Unul din cinci avea un venit sub 30.000 de dolari, iar 15% nu aveau loc de muncă. De asemenea, unul din cinci era diagnosticat cu două sau mai multe boli cronice, iar unul din zece avea tulburări afective sau anxioase.

Cercetătorii au mai arătat că în comparație cu mamele care își cresc singure copiii, tații care fac același lucru mănâncă mai puține fructe și legume și au mai multe șanse de a fi supraponderali și de a manifesta un consum excesiv ocazional de alcool.

Modificarea politicilor publice ar putea ajuta mai mulți tați singuri să acceseze serviciile de asistență socială și de protecție a copilului, menționează Chiu, potrivit sursei citate. ''Știm că, în general, bărbații sunt mult mai rezervați în a căuta ajutor specializat — cu precădere în ceea ce privește sănătatea mentală — din cauza prejudecăților'', a declarat aceasta pentru Reuters Health. ''Trebuie să acordăm o mai mare atenție sănății fizice și mentale a taților singuri, așa cum facem cu mamele singure'', a mai spus specialista.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Doi foști directori de instituții publice și un primar, în vizorul ANI. Au fost constatate trei conflicte de interese

Doi foști directori de instituții publice și un primar, în vizorul ANI. Au fost constatate trei conflicte de interese

Indemnizații de 16 mii de lei pentru lucrătorii medicali, infectați cu COVID-19, și în 2022. Avertizarea celor de la anticorupție

Indemnizații de 16 mii de lei pentru lucrătorii medicali, infectați cu COVID-19, și în 2022. Avertizarea celor de la anticorupție

Mai multe secții cu profil COVID din spitalele municipale vor fi redeschise. O nouă ședință a CESP Chișinău va avea loc astăzi

Mai multe secții cu profil COVID din spitalele municipale vor fi redeschise. O nouă ședință a CESP Chișinău va avea loc astăzi

Advertoriale
IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Philip Morris lansează Disrupt Camp. O competiție online pentru studenții din Moldova, Georgia și Armenia

Philip Morris lansează Disrupt Camp. O competiție online pentru studenții din Moldova, Georgia și Armenia

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Moldova intră în Cod Roșu: Toate școlile, de luni, trec în regim online pentru o perioadă de două săptămâni. Ce alte restricții au fost impuse
  • 2
    Moldovagaz urmează să solicite majorarea tarifelor la gazele naturale. Vadim Ceban: „Întreprinderea activează în pierdere”
  • 3
    Mold-street: Centrala de la Cuciurgan consumă volume mult mai mari de gaz decât cele prevăzute în contract
  • 4
    Angajatorii și salariații vor fi susținuți de Guvern pe durata perioadei pandemice. Care sunt cele patru mecanisme disponibile
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.