Serena Williams, regina tenisului feminin, se va căsători cu Alexis Ohanian, unul dintre fondatorii rețelei de socializare Reddit, a dezvăluit ea la sfârșitul a cestei săptămâni, relatează Agerpres.
Williams și-a anunțat logodna pe contul său de Reddit, într-o formă mai degrabă poetică: „Cu un genunchi în pământ, el a rostit patru cuvinte, iar eu am răspuns „da””.
„Am ajuns acasă, puțin cam târziu. Cineva îmi pregătise o geantă și ne aștepta o caleașcă. Destinația: Roma... înapoi în locul în care stelele noastre au intrat pentru prima dată în coliziune", a mai scris jucătoarea de tenis. Potrivit DPA, aici omul de afaceri a cerut-o în căsătorie pe Serena Williams. Scena s-a petrecut la aceeași masă la care cei doi au stat când s-au cunoscut.
Viitorul soț a publicat ceea ce a a scris jucătoarea de tenis și un desen în care este reprezentat cu un genunchi în pământ, iar apoi comentariul: „Ea a spus „da””. Data nunții nu a fost anunțată.
În vârstă de 35 de ani, Serena Williams a câștigat în cariera sa 71 de titluri WTA, dintre care 22 de Grand Slam, dintre care ultimul la Wimbledon în vară. Actualul număr doi mondial a acumulat peste 81 de milioane de dolari în câștiguri de la debutul său în circuitul mondial de tenis în 1997.
Serena a fost detronată de pe primul loc al clasamentului feminin de Angelique Kerber în septembrie 2016, după ce a ocupat această poziție timp de 186 de săptămâni consecutiv.
În vârstă de 33 de ani, Ohanian este director general al Reddit și a lansat mai multe site-uri de internet.
Potrivit DPA, cei doi au o relație din 2015, dar au fost discreți în ceea privește legătura lor.
Vezi și aceste știri

Dodon, după ce procurorii au solicitat mandat de arest: „Împotriva unui lider de opoziție este format un grup de investigație compus din peste 50 de persoane”

Elevii din Republica Moldova au cucerit trei medalii de bronz și mențiuni de onoarela Olimpiada Europeană de Fizică

Maia Sandu, absolventă a Harvard Kennedy School, a susținut un discurs la ceremonia de absolvire a promoției 2022 (VIDEO)
Advertoriale

Ești în căutarea unei locuințe? Află care sunt avantajele și dezavantajele unei case în chirie

Impactul bruxismului asupra organismului și a vietii unui pacient. Cum pot fi remediate consecințele acestuia printr-un tratament stomatologic la Smile Dent Team
