Președintele Igor Dodon a acordat astăzi primele distincții de stat în calitate de președinte. Acestea au mers la două familii care cresc și educă câte 17 copii, o familie care are 13 odrasle și alta - 12. Dodon a spus că el va oferi „puține distincții, dar importante”, iar problema demografică a țării este „o prioritate” pentru el.
„Astăzi am decis să ofer primele distincții de stat în calitate de președinte al Moldovei. Unii vor spune că este prea devreme, dar consider că este târziu. Unii spun că am putea să mai așteptăm, dar noi am întârziat să acordăm atenție familiilor cu mulți copii. Azi voi da două Ordine ale Republicii și două Ordine de Onoare familiilor cu mulți copii: două familii cu 17 copii, o familie cu 13 și alta cu 12 copii. Eu nu voi acorda distincții la dreapta și la stânga. Vor fi puține, dar importante”, a spus Dodon înainte de a felicita familiile invitate la Reședința de stat.
„Avem o problemă demografică serioasă, avem sate unde nu se nasc copii. Acele familii care aveți mulți copii, pe care îi educați - aveți tot respectul meu”, a mai spus Dodon.
Prima care a fost decorată a fost Lidia Tertiuc, mamă a 11 copii și tutore a 6 copii, din Nisporeni. Au urmat distincții și pentru Valentina Vîhodeț, mamă la 17 copii, s. Doina, r. Cahul, Adela Robu, care crește 13 copii, s.Tabani, r. Briceni și Ecaterinei Mealdzin, din Basarabeasca, mamă a 12 copii.
La finele ceremoniei de înmânare a distincțiilor, Igor Dodon și familiile decorate au fost colindați.