William Salice, inventatorul oului Kinder, a murit la 83 de ani

William Salice, inventatorul oului Kinder, a murit la 83 de ani

Pe 29 decembrie curent, William Salice, inventatorul oului Kinder, a murit la vârsta de 83 de ani la Pavia, în nordul Italiei, a anunțat fundația „Color your life” pe care a înființat-o pentru a-i sprijini pe tineri, scrie agerpres.ro

Angajat la compania Ferrero în 1960, William Salice a devenit „mâna dreaptă” a patronului vizionar Michele Ferrero, părintele cremei tartinabile Nutella, care a murit în 2015.

În anul 1970, firma de producție a ciocolatei căuta un mijloc de a lupta împotriva caracterului sezonier al ouălor de Paște și el a avut ideea de a veni cu o surpriză.

Publicitate

Astfel a luat naștere oul Kinder, a cărui cochilie de ciocolată cu lapte conține o capsulă de plastic în care se află piese de jucării de mici dimensiuni care trebuie asamblate.

Succesul a fost imediat și durabil: Ferrero a vândut miliarde de ouă Kinder în peste 40 de ani.

...

Pensionat în 2007 cu un bonus de 400.000 de euro, el a consacrat această sumă înființării „Color your life”, un campus de pe riviera italiană care are scopul declarat de a-i ajuta pe tinerii între 13 și 18 ani să-și dezvolte talentele, potrivit presei locale.

Ouăle Kinder sunt totuși interzise în SUA, din cauza unei legi din 1938 care interzice introducerea unui obiect într-un produs alimentar, dar și în Chile din această vară, în cadrul unei noi legi privind combaterea obezității.

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal