VIDEO. Zeci de persoane au încremenit azi lângă coliba lui Tudor Pânzari: Printre cei prezenți a fost și Maia Sandu

VIDEO. Zeci de persoane au încremenit azi lângă coliba lui Tudor Pânzari: Printre cei prezenți a fost și Maia Sandu

Provocarea „Manequin Challenge", care a făcut înconjurul lumii, nu a ocolit nici Republica Moldova. În ultima zi din an, un grup de persoane a încremenit pentru câteva minute în preajma colibei în care, de șapte ani, locuiește veteranul Tudor Pânzari. La acțiune a participat și Maia Sandu.

Astăzi, timpul a stat în loc pentru aproximativ douăzeci de tineri care au încremenit în diferite ipostaze. În timp ce unii îl ajutau pe veteran să aducă lemne în colibă, pentru a ține piept gerului de afară, alții au încremenit în timp ce discutau cu Tudor Pânzari. Astfel, spun participanții la acțiune, vor să tragă un semnal de alarmă privind faptul că anul 2017 va fi al șaptelea pe care bărbatul îl va petrece în stradă, după ce autoritățile i-au demolat casa în care locuia.


„Pentru noi Tudor, prin lupta pe care o duce, a ajuns să fie un simbol al rezistenței și o dovadă în plus a democrației lipsă în Republica Moldova. După 14 ani de când i-a fost demolată casa și șapte ani în stradă, instanța de judecată i-a recunoscut dreptul încălcat. Autoritățile au fost obligate să îi dea o casă, însă acest lucru nu s-a întâmplat. În aceste condiții, înțelegem că noi, cetățenii, suntem ultima lui șansă. Am lansat un cont de donații și contăm pe oamenii cu inimă mare, care ar putea contribui”, susține organizatoarea acțiunii, activista Anastasia Cucuruz.

La provocarea „Manequin Challenge” a participat și liderul PAS, Maia Sandu. Potrivit ei, este revoltătoare lipsa de reacție a autorităților în acest caz. „Am acceptat cu plăcere invitația tinerilor de a petrece ultima zi din an alături de Tudor Pânzari. Dacă prezența mea aici va putea cumva să întoarcă privirea societății către acest caz - atunci a meritat”, și-a explicat gestul Maia Sandu.

Tudor Pânzari avea 31 de ani când a schimbat bicicleta pe armă. „Am lăsat-o în ogradă, am urcat în mașină și am plecat la război. De acolo m-am întors cu o traumă care a fost la un pas să mă transforme într-o legumă. Cât eram în spital, în stare gravă, autoritățile au decis să demoleze blocul în care locuiam. Toți vecinii au primit în schimb o locuință și numai eu de la spital nu m-am mai putut întoarce acasă. Sperau că o să mor și nu o să îmi mai trebuiască, dar nu a fost să fie. Am luptat pentru independență, ca să înțeleg acum că e tare amară”, le-a mărturisit Tudor persoanelor venite să îl susțină.

Colectarea de bani pentru a-i cumpăra lui Tudor Pânzari o casă la Căușeni are loc pe o platformă internațională de crowfunding. Persoanele cu inimă mare pot dona accesând: www.gofundme.com/casa-pentru-veteranul-tudor-pinzari

 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
O echipă de 42 de anchetatori și experți criminaliști vor merge în Ucraina pentru a investiga crimele de război

O echipă de 42 de anchetatori și experți criminaliști vor merge în Ucraina pentru a investiga crimele de război

EDITORIAL | Uniți în iubire

EDITORIAL | Uniți în iubire

„Cum te simți azi?”. Patru pași simpli pentru a găsi un specialist în sănătatea mintală (VIDEO)

„Cum te simți azi?”. Patru pași simpli pentru a găsi un specialist în sănătatea mintală (VIDEO)

Advertoriale
Ce face copilul tău vara? Oferă-i activități utile și distractive cu Oratorica!

Ce face copilul tău vara? Oferă-i activități utile și distractive cu Oratorica!

Un nou curs de educație financiară va fi digitalizat în cadrul campaniei  naționale  „Generația Inteligenței Financiare”

Un nou curs de educație financiară va fi digitalizat în cadrul campaniei naționale „Generația Inteligenței Financiare”

EU Tech Days în Cahul, în contextul celebrării Zilei Europei (VIDEO)

EU Tech Days în Cahul, în contextul celebrării Zilei Europei (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Președintele rus și-a găzduit aliații la Moscova. Doar Putin și Lukașenko s-au referit la Ucraina
  • 2
    Zdob și Zdub și Frații Advahov au revenit acasă. Primele declarații făcute pe peronul Gării Feroviare
  • 3
    Unde s-ar putea organiza ediția 2023 a Eurovision, dacă războiul din Ucraina continuă
  • 4
    Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.