Autoritățile americane condamnă atacul de la Istanbul. Obama oferă asistența SUA

Autoritățile americane condamnă atacul de la Istanbul. Obama oferă asistența SUA

Președintele american, Barack Obama, a transmis condoleanțe pentru viețile inocente pierdute în urma atacului armat din clubul de noapte din Istanbul și și-a instruit echipa să ofere autorităților turce „asistența adecvată” a Statelor Unite, a precizat Casa Albă, transmite Reuters, citat de Agerpres

„În această după-amiază (de sâmbătă, conform orei locale din Honolulu — n.r.), președintele a fost informat de echipa sa de securitate națională asupra atacului din Istanbul", a precizat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Eric Schulz, într-o declarație.

El a arătat că președintele a transmis condoleanțe pentru viețile inocente pierdute și și-a instruit echipa să ofere autorităților de la Ankara „asistența adecvată”, conform necesităților.

Publicitate

Barack Obama se află în vacanță în Hawaii.

Totodată, AFP transmite declarația purtătorului de cuvânt al Consiliului de securitate națională, Ned Price, potrivit căreia Statele Unite „condamnă în termenii cei mei fermi oribilul atac terorist contra unei discoteci din Istanbul”.

Casa Albă adaugă că asemenea atrocități comise asupra unor persoane inocente, venite majoritatea pentru a celebra Noul An, subliniază „sălbăticia atacatorilor”.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal