Țara în care nu se plătesc taxe. Locuitorii primesc bani de la guvern

Țara în care nu se plătesc taxe. Locuitorii primesc bani de la guvern
Foto: butterfly.ro


Locuitorii și antreprenorii din Emiratele Arabe Unite nu plătesc absolut nicio taxă. O astfel de performanță este posibilă, în mare parte, datorită veniturilor pe care le-a obținut din vânzarea produselor petroliere, scrie capital.ro.

Emiratele Arabe Unite (EAU) nu percep nicio taxă locuitorilor săi și dispune de unul din cele mai mari PIB-uri pe cap de locuitor din lume, 48.200 dolari. De asemenea, nu percepe impozit pe venit sau pe agoniselile antreprenorilor. EAU este o federație de emirate monarhii, condusă de un președinte. Cele șapte emirate (Abu Dhabi, Dubai, Sharjah, Ras al-Khaimah, Ajman, Fujairah și Umm al-Qaiwain), care compun federația, sunt conduse de câte un conducător, în calitate de șef al emiratului.

Potrivit Constituției, adoptate în 1971, funcția de președinte al statului federal este deținută de conducătorul Emiratului Abu Dhabi, iar cea de vicepreședinte și prim-ministru de conducătorul Emiratului Dubai. Cetățenii primesc acces gratis la educație, sănătate și subvenții pentru plata utilităților. De asemenea, primesc teren gratis pentru ridicarea unei locuințe și aproximativ 20.000 de dolari atunci când se căsătoresc. 

Fiscalitatea în EAU 
- impozitul pe profit se aplică numai companiilor petroliere și de gaze naturale, petrochimiei și băncilor. Impozitul plătit de companiile petroliere este negociat direct de acestea cu conducerile emiratelor unde sunt înregistrate. Băncile își negociază nivelul impozitelor la momentul obținerii licenței de funcționare. Câteva bănci arabe au obținut scutire de la plata impozitului; 

- impozitul pe veniturile individuale, nu există în EAU; 
- impozitul funciar, nu există în EAU. În principiu, dreptul la proprietate imobiliară este rezervat numai naționalilor din emirate, cu excepția câtorva dintre emiratele din Nord care dau acest drept și altor cetățeni din țările membre ale Consiliului de Cooperare al Golfului; 

- taxele vamale au un nivel general de 5% (se practică același nivel în toate țările membre ale Uniunii Vamale a G.C.C.) aplicabil la valoarea C&F a mărfurilor. Sunt câteva excepții, ca de ex. tutunul și alcoolul, care sunt taxate cu 100%.

Totuși, Emiratele Arabe Unite ar putea introduce taxa pe valoarea adăugată din 2018, daca prețul petrolului rămâne scăzut.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Certificat COVID obligatoriu pentru profesori, în Israel. Dascălii care nu-l vor prezenta nu vor mai putea preda și nici nu vor primi salariu

Certificat COVID obligatoriu pentru profesori, în Israel. Dascălii care nu-l vor prezenta nu vor mai putea preda și nici nu vor primi salariu

Directorul Promo-Lex, Ion Manole, despre noua Avocată a Poporului: „A fost un vot simplu, plictisitor și antidemocratic”

Directorul Promo-Lex, Ion Manole, despre noua Avocată a Poporului: „A fost un vot simplu, plictisitor și antidemocratic”

Autoritățile anunță 1.215 cazuri noi de COVID-19, confirmate în R. Moldova

Autoritățile anunță 1.215 cazuri noi de COVID-19, confirmate în R. Moldova

Advertoriale
Vino să asculți în premieră piesele noi de pe albumul ACASĂ la concertul Irinei Rimes de la Teatrul Verde

Vino să asculți în premieră piesele noi de pe albumul ACASĂ la concertul Irinei Rimes de la Teatrul Verde

Celebrăm Viața - un eveniment istoric în Programul „În Brațele Mamei” (FOTO)

Celebrăm Viața - un eveniment istoric în Programul „În Brațele Mamei” (FOTO)

PayPal Business – în premieră în Republica Moldova, doar la Victoriabank

PayPal Business – în premieră în Republica Moldova, doar la Victoriabank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Un nou post de televiziune va apărea pe piața mediatică din Republica Moldova
  • 2
    Italia: Certificatul verde devine obligatoriu pentru toți angajații. Cei care nu îl au vor pierde bani din salariu
  • 3
    Conducere nouă la punctul de frontieră Leușeni: Radu Zănoagă - șef, Natalia Donțova - șefă adjunctă
  • 4
    Maia Sandu de la tribuna ONU: „Republica Moldova este un stat angajat pentru pace”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.