
Expert: În primele luni din 2017 euro va fi depășit de dolarul american
Dolarul american poate depăși moneda unică europeană în 2017, însă leul ar putea plăti prețul unui deficit mai larg decât nivelurile prudente, raportat la avansul economic, a declarat, pentru mediafax.ro, Claudiu Cazacu, analist-șef al X-Trade Brokers.
・
„La fel ca și 2016, 2017 se anunță un an care promite să fie interesant și poate oferi surprize, ceea ce înseamnă că, foarte probabil, estimările inițiale ar putea avea nevoie de revizuiri. Teme esențiale vor fi performanța economiei americane și dimensiunea programului fiscal al SUA, în raport cu estimările deja făcute, peisajul politic european și poziționarea forțelor care doresc referendumuri pentru apartenența la UE, dinamica yuan-ului și a datoriei publice a Chinei, răspunsul producătorilor americani la limitarea producției altor state și presiunea geopolitică”, susține Claudiu Cazacu, analist-șef al X-Trade Brokers.
Acesta arată că, primele luni ale anului ar putea favoriza dolarul american în raport cu euro, și implicit, în raport cu leul. „Pentru o perioadă am putea vedea chiar moneda americană mai scumpă decât cea europeană. În acest caz, dacă raportul euro-dolar ar rămâne sub unu pentru mai multe luni, efectul de stimulare asupra economiei zonei euro nu ar trebui neglijat, astfel încât impulsul oferit relațiilor comerciale din perspectivă europeană ar mări atractivitatea companiilor europene, favorizând ulterior și moneda unică. La final de 2017 sau început de 2018 euro ar putea fi din nou preferat în raport cu dolarul american”, este de părere traderul.
Cazacu arată că, în luna martie, lira sterlină ar putea fi din nou sub presiune în preajma debutului negocierilor pentru separarea Regatului Unit de Uniunea Europeană, însă efectul ar putea fi de scurtă durată, urmând o redresare corectivă. Lira ar redeveni potențial atractivă în condițiile în care s-ar apropia la 5% de paritatea cu euro (EUR/GBP 0.95, în prezent 0.84).Pe de altă parte, francul elvețian ar putea fi din nou la căutare în apropierea alegerilor din Franța și Italia (probabil trimestrul al II-lea) și a celor din Germania (în toamnă).
„Din nou, dacă va fi evitată o serie de noi referendumuri referitoare la UE în țări-cheie precum Franța sau Italia, se poate instala în ultimul trimestru al anului o tendință favorabilă monedei unice europene, în timp ce apetitul pentru franc, văzut ca refugiu, s-ar diminua. Leul ar putea plăti prețul unui deficit mai larg decât nivelurile prudente, raportat la avansul economic, în condiții de nesiguranță ale investitorilor globali, deși treptele de depreciere ar putea fi limitate”, spune Claudiu Cazacu.
Aurul ar putea reveni în atenție la jumătatea anului 2017, pe măsură ce piețele vor reevalua riscurile de inflație, în timp ce euro sau chiar leul ar putea fi preferate spre finele anului.