Aproape o mie de moldoveni nu au achitat impozitul pe imobilele de lux

Aproape o mie de moldoveni nu au achitat impozitul pe imobilele de lux
Foto: http://blog.bcsimobiliare.ro/

Fiscul a reușit să colecteze doar 32 milioane de lei din cele 50 milioane estimate, ca urmare a faptului că aproape o mie de moldoveni care dețin case în valoare de cel puțin 1,5 milioane lei și suprafață de peste 120 m2, nu au achitat impozitul pe avere în termenul prevăzut de legislație.

Începând cu 1 iulie 2016, Codul fiscal a fost completat cu un titlu nou, privitor la Impozitul pe avere.

Potrivit prevederilor acestui titlu persoanele fizice care, potrivit datelor reflectate în registrul bunurilor imobile la situația din 1 noiembrie 2016, au fost înregistrate în calitate de proprietari ai obiectelor impunerii - bunurilor imobiliare cu destinație locativă, inclusiv căsuțele de vacanță (cu excepția terenurilor), precum și cotele-părți, a căror totalitate este estimată la valoarea 1,5 milioane lei și mai mult, iar suprafața totală constituie 120 m2 și mai mult, sunt calificați drept subiecți ai impunerii cu impozitul pe avere.

Baza impozabilă a obiectelor impunerii, constituie valoarea estimată a acestor bunuri, apreciată de către organele cadastrale teritoriale, față de care se aplică impozitul pe avere, la cota de 0,8%.

Ultima zi de achitare a impozitului pe avere pentru anul trecut a fost data de 26 decembrie 2016. 

Numărul total al subiecților impunerii cu impozitul de avere, care au corespuns criteriilor stabilite la situația de 1 noiembrie 2016 constituie 2893. 

Repartizarea teritorială a acestora se prezintă în felul următor:
- 2638 sau 91,2 % cu viză de reședința în mun. Chișinău;
- 37 sau 1,3 % cu viza de reședința în mun. Bălți;
- 23 sau 0,8 % cu viza de reședința în Ialoveni;
- 20 sau 0,7 % cu viza de reședința în Hâncești;
- 19 sau 0,7 % cu viza de reședința în Strășeni;
- 13 sau 0,45 % cu viza de reședința în Anenii Noi;
- 11 sau 0,38 % cu viza de reședința în Căușeni;
- în celelalte raioane - până la 10 subiecți ai impunerii.

Suma impozitului pe avere, care a fost estimată spre a fi încasată în bugetul de stat a constituit 50 mil lei.

În pofida faptului că anul 2016 este primul an de aplicare a impozitului pe avere, constituind un exercițiu nou în domeniul fiscal, determinând necesitatea elaborării și punerii în aplicare a mecanismului și instrumentelor noi de administrare fiscală, la situația din 26 decembrie 2016, cu respectarea termenului stabilit de legislație, la buget a fost achitat impozit pe avere în sumă totală de 32,47 mil lei, iar numărul subiecților „disciplinați” constituie 1797.

Este de menționat, că pe parcursul zilelor 27-29 decembrie 2016 obligația cu privire la impozitul pe avere a fost onorată de încă 141 de subiecți, suma achitată de către aceștia constituind 2,37 mil. lei.

Astfel, la moment, veniturile la bugetul de stat, la capitolul impozit pe avere constituie, în total, 34,83 mil. lei, acesta fiind achitat de 1938 de subiecți ai impunerii.

Pentru fiecare zi de neachitare în termen, în contul personal al contribuabilului, se calculează majorarea de întârziere.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Ultima oră! CSP acordă calificativul „nesatisfăcător” activității lui Stoianoglo și propune demiterea procurorului general suspendat

Ultima oră! CSP acordă calificativul „nesatisfăcător” activității lui Stoianoglo și propune demiterea procurorului general suspendat

Primăria Chișinău alocă circa 30 de milioane de lei pentru odihna copiilor din capitală în taberele de vară

Primăria Chișinău alocă circa 30 de milioane de lei pentru odihna copiilor din capitală în taberele de vară

În acest weekend peste două mii de șoferi au fost stopați de poliție. 50 dintre aceștia erau în stare de ebrietate

În acest weekend peste două mii de șoferi au fost stopați de poliție. 50 dintre aceștia erau în stare de ebrietate

Advertoriale
Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
    Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Forțele ucrainene se pregătesc pentru un eventual atac la granița cu Belarus
  • 2
    Un tânăr a ajuns la terapie intensivă după ce a sărit în Nistru
  • 3
    Andrzej Duda, în Rada Supremă: „Nu voi avea odihnă până când Ucraina nu va deveni membră a UE”
  • 4
    Ex-președintele român Traian Băsescu a accidentat o mașină parcată și a mers la poliție pentru a fi testat
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.