Autorii furtului celor două milioane de dolari din Taiwan ar fi comis jafuri similare în alte peste 12 state din Europa

Autorii furtului celor două milioane de dolari din Taiwan ar fi comis jafuri similare în alte peste 12 state din Europa

Gruparea infracțională implicată în furtul a peste două milioane de dolari din bancomatele Primei Bănci Comerciale din Taiwan în luna iulie s-a aflat în spatele furturilor din bancomate comise în peste 12 state europene anul trecut. Cel puțin asta afirmă compania de securitate cibernetică Group-IB, transmite Agora cu referire la Reuters.

Metodele folosite în Europa de așa-numitul grup Cobalt sunt similare cu cele folosite în Taiwan, se spune în cel mai recent raport al Group-IB.

Reamintim că în iulie 2016 Biroul de Investigații Criminale (CIB) din Taiwan a reținut trei suspecți cheie în cazul jafului din bancomatele Primei Bănci Comerciale, și anume pe: Andrejs Peregudovs din Letonia, Nicolae Penkov din Republica Moldova și Mihail Colibaba din România.

Publicitate

De cealaltă parte, avocații celor trei suspecți declară că clienții lor nu au nicio legătură cu gruparea Cobalt.

Suspecții au folosit malware „ATM spitter” pentru spargerea bancomatelor Primei Bănci Comerciale din Taiwan. Metoda asemănătoare a fost folosită în Armenia, Belarus, Marea Britanie, Bulgaria, Estonia, Georgia, Kîrgîzstan, Moldova, Olanda, Polonia, România, Rusia și Spania, se mai spune în raportul Group-IB.

Anchetatorii taiwanezi, la rândul lor, au spus pentru Reuters că nu știau despre existența unei legături între Cobalt și atacul asupra Băncii Comerciale. „Putem doar spune că persoanele aflate în spatele acestui atac au fost foarte pricepute”, a declarat un investigator din cadrul anchetei sub protecția anonimatului.

Suspecții, care pledează nevinovat, au spus în cadrul ședinței de judecată de miercuri, că nu sunt membri ai vreunei organizații internaționale criminale.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal