
VIDEO. Care este calea spre succes? Când unii se odihnesc, alții muncesc
În timpul sărbătorilor de iarnă, elevii se bucură de vacanță, de timpul liber și de lipsa temelor. Totuși, sunt și copii care de zor muncesc pentru a-și îndeplini visul. Pentru elevii de la Clubul Sportiv de Dans Codreanca, vacanța este timpul perfect pentru antrenamente.
・
„Avem așteptări mari. Ne așteaptă Campionatul Mondial. Ne pregătim așa de devreme deoarece Campionatele se încep din februarie și încercăm să pregătim perechile cât se poate de bine. Avem foarte multe turnee. Două perechi deja au plecat la Campionatul din Italia. Mâine vor pleca alte două perechi la Moscova. Nu trebuie să ne oprim, vrem un rezultat bun”, a menționat directoarea Clubului de Dans Codreanca, Svetlana Gozun.
„După sărbători lumea se mai relaxează. Întrucât este vacanță, elevii au mai mult timp liber pe care să-l acorde dansului. În timpul orelor de la școală, copiilor le vine mai greu să se ocupe și de dans. Dacă dorim rezultate, trebuie disciplină”, a relatat coregraful Andrei Gruzin.
Piruete și încercări non stop de a deveni mereu mai buni. Par să nu simtă oboseala, și atât timp cât au un scop, vor merge până la capăt ca să și-l îndeplinească.
„Mă bucur că dansez și nu-mi pare rău că alți copii se plimbă, mi se pare că unii sunt geloși pentru că eu muncesc și îmi plănuesc viitorul, iar ei se relaxează, deci sunt mândră de mine că am venit aici”, a povestit Anastasia.
„Îmi doresc rezultate mari, îmi doresc să fiu mai bună. Cu toate că sunt foarte fericită și iubesc foarte mult să dansez, vreau încă mai mult. Am așteptări foarte mari de la 2017”, a spus Laura.
„Pentru mine dansul înseamnă dezvoltare, viață și frumusețe”, a mai adăugat Valeria.
Codreanca este cel mai mare Club de Dans Sportiv din Republica Moldova cu o istorie de peste patru decenii. De-a lungul anilor sportivii de aici au obținut numeroase premii și medalii, atât la concursurile naționale, cât și la cele iternaționale.