
Victime ale pedofiliei: O bază de date a Interpolului a permis identificarea a cinci copii pe zi
Cinci copii pe zi, acesta este numărul mediu de copii care cad victimă abuzurilor sexuale și care au putut fi identificați grație unei baze de date a organizației internaționale de poliție Interpol ce asigură accesul polițiștilor la milioane de imagini găsite pe computere din întreaga lume sau pe internet, scrie nordeclair.be
・
Aproximativ după șapte ani după lansarea bazei de date internaționale privind exploatarea sexuală a copiilor (ICSE), susținută de statele membre în G8 și finanțată de Comisia Europeană, a fost depășită o „etapă marcantă”. Aceasta se rezumă la identificarea a 10 000 de victime, a anunțat luni Interpol într-un comunicat.
În prezent, serviciile de poliție din 49 dintre cele 190 de state membre ale Interpol sunt conectate în permanență la baza de date ICSE. Cu ajutorul unor programe sofisticate prin care sunt comparate fotografiile și videoclipurile și este analizat conținutul sonor, anchetatorii pot depista victimele, suspecții și locurile unde se află.
În peste 95% din cazuri, agresorul face parte din anturajul victimei, a explicat responsabila Interpol, care a dorit să i se păstreze anonimatul. „Uneori îi vedem pe copii crescând în astfel de imagini, fără să reușim să-i găsim, dar uneori reușim în mai puțin de 24 de ore”, a spus polițista franceză.
„Succesele raportate reprezintă doar „partea vizibilă a aisbergului”, iar imensa majoritate a victimelor care figurează în baza de date nu au putut fi încă identificate”, a declarat secretarul general al Interpol, Jurgen Stock.