Peste 400 de afaceri, dezvoltate prin programul „PARE 1+1”

Peste 400 de afaceri, dezvoltate prin programul „PARE 1+1”
Foto: demografie.md


În perioada 2010-2014 Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii a încheiat contracte de finanţare nerambursabilă cu 411 întreprinderi create şi dezvoltate din sursele financiare ale lucrătorilor migranţi. În total, investiţiile beneficiarilor Programului „PARE 1+1” constituie 258,13 mln lei, iar finanţarea nerambursabilă acceptată - 76,66 mil. lei.

Analiza întreprinderilor după domeniul de activitate desfăşurat a relevat faptul că lucrătorii migranţi şi-au investit resursele funanciare acumulate peste hotare preponderent în agricultură - 58%, fiind urmate de producere/prelucrare - 20%, servicii - 18% şi alimentaţie publică - 3%.

Este de menţionat că, în cadrul Programului, antreprenorii au iniţiat şi dezvoltat noi idei de afaceri, care până la moment nu erau implementate în ţară. Printre acestea pot fi menționate afacerile în domeniul biomasei (peleţi şi bicheţi, energie verde), creşterea şinşilelor, struţilor, viperelor, cultivarea armurariului, paulowniei, creşterea valorii adăugate a produselor agricole prin crearea de sere, frigidere, mori, fermă de melciş agroturism etc.

În ceea ce priveşte aprobarea noilor proiecte investiţionale depuse de lucrătorii migranţi şi rudele acestora, Comitetul de supraveghere al Programului a decis aprobarea finanţării a 40 de proiecte.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Mai multe ilegalități, depistate la o carieră de piatră din nordul țării. Au fost sesizate mai multe instituții de stat

Mai multe ilegalități, depistate la o carieră de piatră din nordul țării. Au fost sesizate mai multe instituții de stat

Mai puțin, dar mai bun. Producția de vin a Europei va fi mai mică în 2021, ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile

Mai puțin, dar mai bun. Producția de vin a Europei va fi mai mică în 2021, ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile

Nicu Popescu i-a solicitat omologului portughez să examineze recunoașterea certificatelor de vaccinare moldovenești

Nicu Popescu i-a solicitat omologului portughez să examineze recunoașterea certificatelor de vaccinare moldovenești

Advertoriale
Fii parte a celor mai ingenioși studenți europeni, aderă la comunitate BEST Chișinău!

Fii parte a celor mai ingenioși studenți europeni, aderă la comunitate BEST Chișinău!

5 întrebări pe care să le pui consultantului de la oficiul de creditare, înainte să iei un împrumut

5 întrebări pe care să le pui consultantului de la oficiul de creditare, înainte să iei un împrumut

Te vaccinezi, iar Kaufland te răsplătește! Primești 20% reducere la coșul de cumpărături. Vezi detalii

Te vaccinezi, iar Kaufland te răsplătește! Primești 20% reducere la coșul de cumpărături. Vezi detalii

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Decizie CtEDO: Alexander Litvinenko, spionul otrăvit cu poloniu, a fost asasinat de agenți ai Federației Ruse
  • 2
    O inițiativă legislativă a Maiei Sandu ar permite reducerea tarifelor la gazele naturale prin eliminarea unor cheltuieli de 150 de milioane de lei pe an
  • 3
    Fondurile confiscate de la Luca Filat vor fi returnate Guvernului R. Moldova. Un memorandum în acest sens a fost semnat de Ministrul Muncii și Amabasadorul britanic
  • 4
    Președintele american, Joe Biden de la tribuna Adunării ONU: „Lumea democratică e pretutindeni, (...) trăiește în moldovenii mândri”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.