
Încă două posturi vamale și-au reluat activitatea
Potrivit Serviciului Vamal al Republicii Moldova, la această oră și-au reluat activitatea alte două posturi vamale. Instituția informează că acestea activează în regim normal. Posturile vamale „Ceadîr-Lunga 1” și „Cișmichioi” activează în regim normal, după ce autoritățile au reușit să deblocheze căile de acces dinspre aceste două posturi.
・
Actualmente, din cauza formării podurilor de gheață peste râul Nistru, rămâne sistată activitatea posturilor vamale de tip debarcader, „Soroca” și „Cosăuți”.
Serviciul Vamal recomandă participanților la traficul transfrontalier care și-au planificat traversarea frontierei prin posturile vamale nominalizate să opteze pentru alte posturi aflate în proximitate.
Publicitate