Important! Obținerea pașaportului românesc NU va fi complet gratuită. Iată ce taxe rămân în vigoare

Important! Obținerea pașaportului românesc NU va fi complet gratuită. Iată ce taxe rămân în vigoare
Foto: infoMOLDOVA.net

Din 1 februarie 2017 în România intră în vigoare Legea privind eliminarea unor taxe și tarife, denumită simbolic și „Legea 102”. Aceasta se referă la abrogarea mai multor taxe și tarife aplicate în prezent de autoritățile române printre care se numără și taxele pentru eliberarea pașaportului, dar și cele percepute la depunerea cererilor de acordare și / sau de redobândire a cetățeniei române.  Legea a fost promulgată de președintele României, Klaus Iohannis, la 6 ianuarie 2017 și a fost deja publicată în Monitorul Oficial. 

Așadar, actul normativ prevede eliminarea a 102 taxe și tarife aplicate în prezent pe teritoriul României, dar și la secțiile consulare dinafara statului vecin. 

Principalele prevederi care îi vizează și interesează pe moldovenii care dețin sau urmează să (re)dobândească cetățenia română se referă la eliberarea pașaportului, cazierului fiscal, a cererilor de obținere a cetățeniei române și a anumitor servicii notariale.

Numeric, din 1 februarie dispar 33 de taxe consulare și 22 de taxe cerute pentru pierderea sau modificarea unor acte.

În continuare, prezentăm principalele modificări ce le aduce „Legea 102” la capitolul cetățenie și acte de călătorie.

Astfel, din 1 februarie NU se va percepe taxă pentru cererile de acordare ori de redobândire a cetățeniei române. Acest lucru este prevăzut de Articolul II al Legii în cauză.

Articolul III al prezentei legi abrogă o serie de taxe percepute la prestarea anumitor servicii publice pe teritoriul României. Mai exact, din listă sunt exluse următorele:

1. Eliberarea unui pașaport electronic, a unui pașaport simplu temporar sau a altui document de trecere a frontierei. În prezent taxa percepută pentru acest serviciu (pe teritoriul României) este de 32 RON

2. Acordarea și sau redobândirea cetățeniei române în temeiul articolelor 8 și 10 din Legea nr. 21/1991. Taxa percepută în prezent pentru fiecare din aceste servicii este de 191 RON.

Dacă însă apelați la servicii similare, dar la oficiile consulare române din străinătate (cum ar fi Consulatul României de la Chișinău) trebuie să știți că aici rămân în vigoare o serie de taxe. Mai exact, dacă ne referim la eliberarea pașaportului, nu veți achita pentru:

- taxa percepută la eliberarea pașaportului sau a oricărui act de călătorie, inclusiv a prelungirii valabilității acestuia. În prezent aceasta este de 40 de euro + 10 euro pentru fiecare persoană înscrisă în documentul titularului.

- taxa pentru includerea unei persoane în pașaport - 10 euro pentru fiecare persoană.

În schimb, rămân în vigoare:

- taxa pentru blancheta pașaport simplu electronic - 59 de euro + 1 euro cheltuieli bugetare

- taxa pentru blancheta titlu de călătorie - 5 euro

- taxa pentru pașaport simplu temporar - 20 de euro

De asemenea, rămân în vigoare și taxele pentru vize. 

De precizat că prin „Legea 102” sunt abrogate 12 din 14 taxe pentru servicii notariale. Vedeți aici Litera C, punctele 1 - 12

Prezenta lege intră în vigoare la 1 februarie curent. În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare Guvernul de la București va modifica actele normative de punere în aplicare a dispozițiilor cuprinse în prezenta lege. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Danemarca intenționează să anuleze toate restricțiile interne anti-COVID-19 în luna februarie

Danemarca intenționează să anuleze toate restricțiile interne anti-COVID-19 în luna februarie

Guvernul, despre exercițiile militare a Grupului Operativ al Trupelor Ruse din stânga Nistrului: „Sunt contraproductive”

Guvernul, despre exercițiile militare a Grupului Operativ al Trupelor Ruse din stânga Nistrului: „Sunt contraproductive”

Riscă până la 10 ani de închisoare pentru corupție. Doi angajați ai ANSA Bălți ar fi eliberat certificate sanitare false

Riscă până la 10 ani de închisoare pentru corupție. Doi angajați ai ANSA Bălți ar fi eliberat certificate sanitare false

Advertoriale
McDonald's a deschis cel de-al 6-lea restaurant în Chișinău (VIDEO)

McDonald's a deschis cel de-al 6-lea restaurant în Chișinău (VIDEO)

TANDEM lansează o nouă ofertă, -17% la toate produsele din stoc

TANDEM lansează o nouă ofertă, -17% la toate produsele din stoc

Sunteți pasionați de lumea startup-urilor? Philip Morris vă provoacă să participați la Disrupt Camp!

Sunteți pasionați de lumea startup-urilor? Philip Morris vă provoacă să participați la Disrupt Camp!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Moldovenii cu cetățenie română nu mai riscă să-și piardă buletinul, dacă nu locuiesc pe teritoriul României
  • 2
    Salariile și beneficiile demnitarilor: Pază de stat, pașaport diplomatic, transport gratuit sau bani pentru chirie
  • 3
    Pompierii, în zona fostei uzine Alfa din sectorul Buiucani al capitalei. UPDATE: Zona a fost verificată de angajații IGSU și nu s-a confirmat informația că ar fi avut loc un incendiu
  • 4
    Se clatină fotoliul lui Andrei Spînu? Răspunsul ministrului Justiției
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.