Potrivit serviciului de presă al Gărzii Naționale, joi, la orele 18:12, patrula care supraveghea ordinea publică în sectorul Primorski al orașului Odessa a primit un apel precum că persoane necunoscute încearcă să spargă ușă în apartamentul unui oarecare cetățean Ș.
„Trei colaboratori ai Gărzii Naționale, când au ajuns pe adresa indicată, au observat doi bărbați care încercau să spargă ușa. Cei din urma au ignorat avertismentele legitime ale oamenilor legii, ba chiar i-au amenințat cu violența fizică și răfuială. În urma nenumăratelor avertismente să oprească acțiuni ilegale, suspecții au inițiat încăierarea. În cele din urmă colaboratorii Gărzii Naționale, ghidându-se de legislația în vigoare, au aplicat forța fizică împotriva infractorilor și i-au însoțit la mașină de patrulare”, se spune în comunicatul de presă.
Cei doi suspecți s-au dovedit a fi cetățeni ai Republicii Moldova, cu anii de naștere 1980 și 1987, care anterior au fost de mai multe ori reținuți de organele legii.
Conducerea Gărzii Naționale a dat o apreciere pozitivă acțiunilor colaboratorilor săi și intenționează să-i premieze. Reacția Gărzii Naționale vine după apariția pe internet a imaginilor video în care oamenii legii îi bat cu pumni și picioare pe doi bărbați încercând să-i îmbarce în mașina de patrulare. La conflict s-au alăturat circa 10 trecători care au încercat să-i apere pe scandalagii și să împiedice urcarea lor în automobil.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.