Președintele Uniunii Scriitorilor din România, academicianul Nicolae Manolescu, a primit, sâmbătă, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității 'Alecu Russo' din Bălți, Republica Moldova.
Ceremonia de acordarea a distincției a avut loc în cadrul Zilelor Eminescu, manifestări dedicate împlinirii a 167 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu.
Prezent la decernarea titlului, Nicolae Manolescu și-a manifestat satisfacția față de titlul care i-a fost acordat, considerând că acesta reprezintă o apreciere a carierei sale profesionale.
"Pentru mine a fost o surpriză foarte plăcută. M-am bucurat din tot sufletul că nasc și în Republica Moldova oameni, adică cei care sunt acum profesori la Universitatea 'Alecu Russo'. Nu e primul titlu de felul acesta pe care îl iau, dar este primul din afara granițelor țării", a declarat, pentru AGERPRES, Nicolae Manolescu.
Nicolae Manolescu, în vârstă de 77 de ani, este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați critici și istorici literari din România, fiind și profesor universitar, membru titular al Academiei Române, ambasador al României la UNESCO și președintele Uniunii Scriitorilor din România.
Manolescu este, de asemenea, directorul revistei România literară.
Administrația prezidențială l-a decorat cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce, cea mai înaltă distincție a statului român.
Vezi și aceste știri

Condamnat la 12 ani pentru „terorism”. Un rus, va face închisoare pentru că ar fi dat foc unui birou de înrolare în armată

CSP s-a întrunit în ședință după mai multe tentative eșuate. UPDATE: Demersul de anulare a concursului la șefia PCCOCS, respins de majoritatea membrilor (LIVE)

10 mii de lei pentru titularii de patentă care trec la regim de activitate independentă. Soluțiile Ministerului Economiei
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
