Crucea Roșie descrie o „criză umanitară”, medicii deplâng condiții demne de „lumea a treia”: sistemul public de sănătate NHS, mândrie a țării din anul 1948, trece printr-o criză fără precedent în această iarnă, cu care este la curent și șefa guvernului, Theresa May, relatează agerpres.ro.
O fotografie a unui băiețel de 22 de luni, Jack, a făcut turul rețelelor sociale și a fost publicată pe prima pagină a cotidianului Daily Mirror. În lipsa unui pat, micuțul doarme pe o pătură așezată pe două scaune de plastic de culoare roșie. În ciuda unei suspiciuni de meningită, el a așteptat cinci ore la serviciile de urgență înainte de a fi văzut de un medic.
Ca în fiecare iarnă, Serviciul Național de Sănătate (NHS) din Marea Britanie este „la un pas de colaps”, potrivit medicilor și organizațiilor spitalicești. Sistemul de sănătate gratuit, al cincilea cel mai mare angajator la nivel mondial (1,5 milioane de angajați), este o instituție sacră. „Religia noastră națională”, declara fostul ministru conservator Nigel Lawson.
NHS reprezintă o miză politică crucială care decide alegeri. Susținătorii Brexit-ului au făcut din el una dintre principalele teme ale campaniei, promițând, pe baza unor cifre provocatoare și inexacte, salvarea fondurilor NHS cu bani care nu vor mai fi trimiși la Bruxelles, scrie AFP.
Dar NHS este și un model în criză, care se confruntă cu o îmbătrânire a populației, creșterea demografică și cu politici de austeritate.
Prin urmare, este suficientă cea mai mică alertă, cum ar fi epidemia de gripă din acest an, pentru a bloca sistemul. Din toamnă, timpul de așteptare la urgențe explodează: 23% din pacienți au așteptat mai mult de patru ore înainte de a vedea un medic săptămâna trecută. Doi pacienți au murit pe targă pe un coridor al Worcestershire Royal Hospital în această săptămână. Peste tot lipsesc paturi, ambulanțe, medici.
Dr. Richard Kerr, membru al Colegiului regal al chirurgilor, a declarat că nu a văzut niciodată o astfel de deteriorare în 26 de ani de carieră.
Situația este atât de alarmantă încât Crucea Roșie a fost chemată în ajutor. „Suntem în fața unei crize umanitare”, a declarat directorul general al acesteia, Mike Adamson.
Conform datelor furnizate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Regatul Unit a alocat 7,7% din PIB cheltuielilor publice pentru sănătate în 2015, față de 8,6% pentru Franța și 9,4% pentru Germania.
Recunoscând că o „presiune uriașă apasă pe NHS”, Theresa May a dat asigurări că „niciodată” guvernul nu a investit atât de mult în sistem, injectând 10 miliarde de lire sterline suplimentare pentru șase ani, până în anul 2020.
„Fals”, a declarat directorul NHS Anglia, Simon Stevens, care spune că „finanțarea NHS în termeni reali (fără a ține cont de inflație) va scădea în 2018/19”.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
