Partidul Liberal inițiază procedura de suspendare din funcție a președintelui Igor Dodon. Conducerea formațiunii propune organizarea unui Referendum național la acest subiect. sursa foto: Privesc.EU
„Conform Constituției, procedura trebuie inițiată de o treime din deputați, adică 34. Noi în fracțiunea PL nu avem acest număr de deputați. Dar, mizăm pe sprijinul celorlalți colegi”, a declarat liderul PL, Mihai Ghimpu.
Printre argumentele liberalilor se numără sprijinul exprimat de șeful statului liderului de la Tiraspol.
„A sfidat dragostea față de popor depunând flori la monumentul cazacilor. Tot ce a pornit să facă este în defavoarea Republicii Moldova. Dacă și-a permis acest lucru înseamnă că reprezintă interesele altui stat. Noi nu avem nevoie de un astfel de președinte”, a mai declarat Ghimpu.
Șeful liberalilor a mai adăugat că nu a discutat acest subiect în cadrul Coaliției de guvernare.
Potrivit Constituției șeful statului poate fi suspendat din funcție cu votul a 2/3 din numărul deputaților. Președintele ales de popor poate fi demis doar prin Referendum.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
