Doi polițiști de la Rîșcani riscă până la doi ani de închisoare. Aceștia sunt învinuiți de neglijență în serviciu

Doi polițiști de la Rîșcani riscă până la doi ani de închisoare. Aceștia sunt învinuiți de neglijență în serviciu

Şeful adjunct al Inspectoratului de Poliţie al raionului Rîşcani şi şeful serviciului poliţie criminală a aceluiaşi inspectorat vor compărea pe banca acuzaţilor pentru neglijenţă în serviciu. Potrivit Procuraturii Anticorupţie, în iunie 2016, primind o sesizare telefonică cu privire la dispariţia a doi tineri din mun.Bălţi, poliţiştii nu au întreprins acţiunile necesare în vederea căutării persoanelor dispărute

Ulterior, cadavrele tinerilor au fost depistate în raionul Rîşcani. Procurorii au stabilit că, poliţiştii nu au organizat transmiterea orientărilor persoanelor dispărute fără veste şi a unităţii de transport cu care se deplasau, nu au organizat chestionarea operativă a martorilor oculari în vederea stabilirii circumstanţelor dispariţiei victimelor, nu au examinat toate versiunile în legătură cu persoanele dispărute şi nu au extins numărul persoanelor bănuite ce urmau a fi verificate în legătură cu circumstanţele cazului.
 
Procurorii au finalizat urmărirea penală şi au expediat cauza penală spre examinare în instanţa de judecată, dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi de cele incriminate, inculpaţii riscă pedepse de până la 2 ani de închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
 
Urmărirea penală a fost pornită ca rezultat al mediatizării cazului de către un grup de activişti civici prin intermediul reţelei internet şi preluat de mijloacele de informare în masă.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Joe Biden spune că SUA l-ar putea sancționa personal pe Vladimir Putin dacă Rusia invadează Ucraina

Joe Biden spune că SUA l-ar putea sancționa personal pe Vladimir Putin dacă Rusia invadează Ucraina

Opt din zece persoane condamnate pentru corupție nu petrec nici o zi în penitenciar, arată datele unui raport al CRJM

Opt din zece persoane condamnate pentru corupție nu petrec nici o zi în penitenciar, arată datele unui raport al CRJM

Recomandările din avizul Comisiei de la Veneția din decembrie 2021 vor fi implementate în legea cu privire la procuratură, susține ministrul justiției

Recomandările din avizul Comisiei de la Veneția din decembrie 2021 vor fi implementate în legea cu privire la procuratură, susține ministrul justiției

Advertoriale
Testarea pentru Covid-19 e mai accesibilă cu TESTRAPID.MD

Testarea pentru Covid-19 e mai accesibilă cu TESTRAPID.MD

Câștigătoarea tombolei IuteCredit s-a ales cu un premiu în valoare de 100 000 lei (VIDEO)

Câștigătoarea tombolei IuteCredit s-a ales cu un premiu în valoare de 100 000 lei (VIDEO)

Aveți nevoie de un credit? Acum puteți solicita un împrumut de până la 300.000 de lei fără gaj de la FinComBank

Aveți nevoie de un credit? Acum puteți solicita un împrumut de până la 300.000 de lei fără gaj de la FinComBank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Vicepremierul Spînu: Există riscul de sistare a livrărilor de gaz, dacă nu se va face auditul datoriei „Moldovagaz”
  • 2
    Plătesc mai mult, dar consumă mai puțin. Factura pentru căldură la Parlament, ANRE și Curtea de Conturi sau cât costă încălzirea instituțiilor (INFOGRAFIC)
  • 3
    Pompierii, în zona fostei uzine Alfa din sectorul Buiucani al capitalei. UPDATE: Zona a fost verificată de angajații IGSU și nu s-a confirmat informația că ar fi avut loc un incendiu
  • 4
    Meta, compania mamă a rețelei sociale Facebook, anunță că a construit cel mai rapid supercomputer din lume. Când va intra în funcțiune
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.