Din motive de siguranță, Samsung anunță că nu va prezenta Galaxy S8 la Mobile World Congress

Din motive de siguranță, Samsung anunță că nu va prezenta Galaxy S8 la Mobile World Congress

Samsung a confirmat zvonurile apărute în ultima vreme despre lansarea Galaxy S8. Potrivit companiei, dispozitivul nu vafi lansat luna viitoare la Mobile World Congress din Barcelona, cel mai mare târg al industriei dispozitivelor mobile, notează go4it.ro.

Şeful diviziei mobile din cadrul Samsung Electronics, Koh Dong-jin, a declarat pentru Reuters că nu există un interval de timp prestabilit pentru lansarea smartphone-ului. Compania a folosit MWC în ultimii ani pentru a introduce telefoanele sale vârf de gamă. Printre modelele lansate acolo se numără Galaxy S5, Galaxy S6 şi Galaxy S7.

Întârzierea lansării Galaxy S8 în acest an a fost provocată de noile măsuri de siguranţă implementate de companie după incidentul nefericit cu Galaxy Note7.

În acest an MWC va fi organizat în perioada 27 februarie - 2 martie. În fiecare an la acest eveniment participă peste 100.000 de persoane.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.