Președintele român Klaus Iohannis le-a transmis marți președinților celor două Camere ale Parlamentului o scrisoare prin care anunță că a declanșat procedura privind organizarea unui referendum național prin care poporul să-și exprime voința cu privire la continuarea luptei împotriva corupției și asigurarea integrității funcției public, scrie Mediafax.
„În temeiul dispoziţiilor art. 90 din Constituţia României şi al dispoziţiilor art. 2 şi 11 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, intenţionez să cer poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa suverană cu privire la următoarea problemă de interes naţional: continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice. Având în vedere dispoziţiile legale menţionate, consult Parlamentul cu privire la organizarea unui referendum naţional referitor la problema sus-menţionată'', se arată în scrisoarea adresată de şeful statului preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, premierul Sorin Grindeanu a fost informat despre declanşarea referendumului.
Potrivit legii, preşedintele trebuie să consulte Parlamentul care are termen 20 de zile calendaristice să prezinte un punct de vedere asupra referendumului iniţiat de acesta. În cazul în care legislativul nu răspunde, preşedintele poate emite decretul de organizare a referendumului.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
