VIDEO. Cum sunt convinși suedezii să renunțe la fumat

VIDEO. Cum sunt convinși suedezii să renunțe la fumat

Reprezentanţii unui lanţ farmaceutic din Suedia au născocit o campanie foarte inteligentă pentru a-i determina pe oameni să renunţe la fumat.

Ei au montat un panou într-un loc în care fumătorii adesea îşi aprind ţigara, în Piaţa Odenplan de lângă staţia de metrou din Stockholm, care „tuşeşte” atunci când fumătorii se apropie de el, scrie CNN.

Deşi, la prima vedere, panoul înfăţişează o simplă fotografie cu un model de sex masculin, acesta prinde viaţă şi începe să tuşească, vizibil „deranjat” de fum, atunci când un fumător de apropie de reclamă cu o ţigară aprinsă.

Agenţia din spatele campaniei, Akestam Holst, a explicat că efectul a fost creat prin ataşarea unor detectoare de fum panoului publicitar, potrivit CSID.

La final, imaginea se schimbă din nou, de această dată fiind afişate mai multe produse vândute de lanţul farmaceutic Apotek Hjartat, menite să ajute fumătorii să renunţe la ţigară.

În Suedia, peste 20% dintre cei cu vârste de peste 15 ani fumează, arată statisticile realizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
O plantă ar putea atenua efectele dăunătoare ale obezităţii

O plantă ar putea atenua efectele dăunătoare ale obezităţii

Pandemia și practicile neordinare pe care le-a adus la muncă. Regulile altor țări vs Moldova

Pandemia și practicile neordinare pe care le-a adus la muncă. Regulile altor țări vs Moldova

Raliurile nocturne, în vizorul polițiștilor. Un șofer a rămas fără permisul de conducere (VIDEO)

Raliurile nocturne, în vizorul polițiștilor. Un șofer a rămas fără permisul de conducere (VIDEO)

Advertoriale
Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Tot mai multe locuințe se dau în exploatare. Majoritatea absolută dintre acestea, în orașe
  • 2
    Asasinatul care a schimbat România anilor 1920: Între legitimă apărare și eroare judiciară
  • 3
    USB devine AUR. Valeriu Munteanu anunță despre schimbarea denumirii formațiunii pe care o conduce
  • 4
    Republica Moldova va elibera pașapoarte din policarbonat. Prețul actelor ar putea să scadă
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.