Miniștrii au aprobat ratificarea Acordului de la Paris privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră

Miniștrii au aprobat ratificarea Acordului de la Paris privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră
Foto: Agora.md

Cabinetul de miniștri a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, Proiectul de lege privind ratificarea Acordului de la Paris, care are ca obiectiv reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Anterior, documentul a fost semnat de către prim-ministrul Pavel Filip la New York, SUA, pe 21 septembrie 2016.

Acordul prevede consolidarea unei reacții globale la amenințările provocate de schimbările climatice. Statele semnatare ale Acordului de la Paris vor asigura implementarea măsurilor necesare pentru menţinerea creşterii temperaturii medii globale, precum şi pentru dezvoltarea abilităților de adaptare şi rezistență la schimbările climatice. De asemenea, documentul încurajează statele să stabilizeze nivelul de emisii de gaze cu efect de seră, inclusiv prin măsuri de conservare a pădurilor.

În acest sens, Republica Moldova s-a angajat să reducă, până în anul 2030, emisiile totale de gaze cu efect de seră cu cel puțin 67 %, comparativ cu nivelul atins în anul 1990. Totodată, ratificarea Acordului va permite ţării noastre să acceseze fonduri internaţionale destinate susţinerii măsurilor de reducere a încălzirii globale şi de diminuare a efectelor acesteia.

Acordul de la Paris a fost adoptat pe 12 decembrie 2015 în cadrul Conferinţei celor 196 state parte la Convenţia ONU cu privire la schimbarea climei. Acesta promovează aplicarea principiului responsabilității comune, în limita circumstanțelor naționale.

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Iosif are o nouă amantă, pe scena Teatrului „Eugene Ionesco”. Interviu cu actrița Tinka Fox (FOTO)

Iosif are o nouă amantă, pe scena Teatrului „Eugene Ionesco”. Interviu cu actrița Tinka Fox (FOTO)

Germania a anunțat lockdown la nivel național pentru persoanele nevaccinate

Germania a anunțat lockdown la nivel național pentru persoanele nevaccinate

Cinci persoane au decedat, iar alte 17 au fost rănite în accidente rutiere, în ultimele 72 de ore

Cinci persoane au decedat, iar alte 17 au fost rănite în accidente rutiere, în ultimele 72 de ore

Advertoriale
Teleport taxi: „Conducem în siguranță, utilizăm mașini sigure și oferim confort pasagerilor”

Teleport taxi: „Conducem în siguranță, utilizăm mașini sigure și oferim confort pasagerilor”

Medpark a lansat o carte de sănătate pentru copii, în colaborare cu autoarea Ionela Hadârcă (VIDEO)

Medpark a lansat o carte de sănătate pentru copii, în colaborare cu autoarea Ionela Hadârcă (VIDEO)

ATENŢIE! Escrocherie în numele Linella pe Facebook şi WhatsApp

ATENŢIE! Escrocherie în numele Linella pe Facebook şi WhatsApp

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Renato Usatîi face haz pe seama Marinei Tauber, după ce membrii CEC au solicitat scoterea ei din cursa electorală (FOTO)
  • 2
    PAS ia partea CEC-ului, PSRM îi dă dreptate Marinei Tauber. Cum s-au împărțit părerile
  • 3
    UPDATE: CSP a respins cererea de suspendare a procedurii de evaluare a performanțelor lui Stoianoglo
  • 4
    Ședința de judecată în care urmează să se decidă dacă Marina Tauber va ieși din cursa electorală se amână pentru mâine. Tauber atacă decizia CEC la Curtea de Apel (UPDATE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.