Autoritățile rusești în colaborare cu cele din R. Moldova au destructurat grupare criminală de 10 moldoveni care au săvârșit circa zeci de jafuri și tâlhării în regiunea Moscova.
„În 2015, s-a stabilit că membrii acestei grupări criminale săvârșeau atacuri armate asupra proprietarilor de case de elită din regiunea Moscova. Aceștia erau deposedați de sume mari de bani și obiecte de preț. Infractorii dețineau identități false pentru a traversa hotarul țării și a activa peste hotarele țării. Activitatea acestui grup criminal a fost documentată aproximativ un an. Se dorea reținerea în flagrant și obținerea de probe care să demonstreze comiterea infracțiunilor săvârșite anterior”, a declarat șeful Inspectoratului Național de Investigații al IGP al MAI, Ion Iachimov în cadrul unei conferințe de presă.
El mai spune că pe 18 octombrie 2016, în timpul comiterii unui atac tâlhăresc în regiunea Moscova au fost reținute 10 persoane. Toți cetățeni au R. Moldova, unii mai dețineau și cea rusă. O parte din cei reținuți au fost condamnați de mai multe ori pe teritoriul R. Moldova pentru infracțiuni analogice.
„Toate actele criminale erau planificate foarte detaliat. Se instalau camere de supraveghere, se studia orarul de muncă și existența pazei. Erau elaborate căi de retragere. Crimele erau planificate pe teritoriul R. Moldova și a Uniunii Europene. O parte din obiectele furate au fost confiscate în apartamentele închiriate de infractori. Toți cei 10 moldoveni se află în arest. A fost stabilită vinovăția în 10 cazuri, dar în total ele sunt circa 50 de jafuri”, afirmă Mihail Sihotin, șeful direcției de combatere a infracțiunilor cu caracter patrimonial Ministerul Afacerilor Interne din Federația Rusă.
Ofițerii de investigație afirmă că membrii grupării sunt foarte violenți, iar majoritatea jafurilor s-au produs cu folosirea armelor și aplicarea violenței.
„Au fost efectuate percheziții în mun. Chișinău și pe teritoriul republicii, la domiciliile membrilor grupării criminale, fiind stabilite și ridicate mai multe obiecte de preț, colecții de timbre, monede, articole din aur, accesorii de lux, acte de identificate false, arme și înscrierile privitor la bunurile care au fost sustrase în Federația Rusă și comercializate pe teritoriul R. Moldova. Aceste bunuri au fost introduse prin contrabandă”, susține procurorul din cadrul Procuraturii Generale, Lilian Bacalîm.
Datorită contribuției în destructurarea acestei grupări criminale, mai mulți angajați ai Ministerului Afacerilor Interne din Moldova au fost premiați de autoritățile rusești.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.