RISE: Culisele afacerii imobiliare Voronin - Plahotniuc

RISE: Culisele afacerii imobiliare Voronin - Plahotniuc

Sediul de lux al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) are un nou proprietar, iar beneficiarul real se ascunde în paradisul fiscal din Belize. Asta după ce, ani la rând, fostul șef de stat și lider de partid Vladimir Voronin a declarat că imobilul va fi vândut „când vor crește prețurile și va trece criza”. RISE Moldova a aflat că beneficiarul din Belize este reprezentat în Republica Moldova de un personaj-cheie din anturajul oligarhului Vladimir Plahotniuc. În afacere a fost implicată și o persoană judecată pentru deținere de droguri, care a fost însă amnistiată cu o lună înainte de tranzacția imobiliară, scrie rise.md.

Noul sediu PCRM de pe str. Armenească din centrul Capitalei este înconjurat de mai multe instituții de stat și se află la câțiva pași de locuința președintelui PD, Vladimir Plahotniuc. Clădirea cu patru niveluri a fost proiectată cu spații pentru zeci de birouri, un mini-hotel, un restaurant și o parcare subterană.

După schimbarea puterii, în 2009, Cancelaria de Stat a contestat în instanță deciziile Consiliului municipal Chişinău prin care terenul a fost atribuit PCRM-ului. În plus, autoritățile au pus sechestru atât pe lotul de pământ, cât și pe clădirea partidului.

NOUL PROPRIETARPractic, aplicarea sechestrului i-a împiedicat pe comuniști să vândă imobilul, însă nici ei nu s-au mutat în noul sediu, deși clădirea a fost dată în exploatare încă în 2009.

Pe 22 decembrie 2016, executorii au ridicat sechestrul. Peste două săptămâni, pe 5 ianuarie anul acesta, clădirea PCRM-ului a fost trecută în proprietatea firmei cu capital străin Constar Invest SRL.

Această companie a fost fondată la Chișinău în 2008 și este administrată de Serghei Daşevskii (care a purtat anterior numele de Vîrva - n.r.). Anterior Dașevskii a fost condamnat la închisoare, iar actualmente este cercetat într-un alt dosar pe rol la Judecătoria Centru.

BENEFICIARUL DIN UMBRĂOleg Reidman, deputat comunist și secretarul comitetului central al PCRM, ne-a confirmat tranzacția imobiliară. Acesta ne-a spus că imobilul de lux a fost vândut „persoanei care a finanțat construcția lui”, fără a oferi mai multe detalii.

Proaspăt proprietar al clădirii PCRM, firma Constar Invest SRL este deținută de Jarrow Business SA, o companie offshore din Belize, în spatele căreia se ascund adevărații beneficiari ai imobilului.

RISE Moldova a aflat că Jarrow Business SA este reprezentată, prin procură, încă din 2006, de moldoveanul Serghei Noscov. Tot el a fost cel care, în numele companiei offshore, l-a numit pe Serghei Daşevskii administrator al firmei Constar Invest SRL.

Noscov este un personaj-cheie în administrarea afacerilor controlate de Vladimir Plahotniuc. Una dintre aceste afaceri este Nobil Club SRL, care administrează hotelul Nobil.

Citiți investigația integral pe rise.md.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.