Amazon caută 10 mii m2 de birouri în București și vrea să recruteze o mie de angajați

Amazon caută 10 mii m2 de birouri în București și vrea să recruteze o mie de angajați
Foto: romania-insider.com


Americanii de la Amazon, cel mai mare retailer online din lume, vor să închirieze 10.000 m2 de birouri în București, suprafață suficientă pentru a recruta cel puțin o mie de angajați, potrivit unor surse apropiate companiei, scrie zf.ro.

Cererea pentru extindere vine la mai puțin de un an de când compania americană a semnat pentru închirierea unei suprafețe de 13.500 m2 în Iași, în clădirea United Business Center (UBC) 5 din cadrul proiectului de birouri Palas, controlat de Iulian Dascălu. La o chirie medie de 12 euro/m2, contractul s-ar ridica la circa 1,4-1,5 milioane euro anual, potrivit calculelor Ziarului Financiar.

Cererea pentru birouri a Amazon, vine imediat după anunțul celor de la General Motors, care vor deschide în București, în proiectul Green Court construit de Skanska, un call-center de 4.000 m2. Potrivit companiei de consultanță imobiliară JLL, anul trecut companiile cu activitate în domeniul IT au reprezentat 30% din piața locală de birouri.

Printre cele mai mari clădiri noi care vor fi gata anul acesta sunt cele din zona Orhideea, precum The Bridge și Orhideea Towers alături de primele două clădiri de birouri ale InterIkea de la Timpuri Noi. Pe lângă acestea, Ioannis Papalekas va livra în acest an proiectul Globalworth Campus pe Dimitrie Pompeiu în Pipera Sud de 60.000 m2 de birouri. De asemenea, în 2018 sunt așteptate spre finalizare proiecte precum Skanska Pumac de pe Iuliu Maniu, dar și Bucharest Business Garden al Vastint, tot din zona Orhideea/Grozăvești.

Hai să fim prieteni! Hai să #SusținemPresa independentă cu câte un abonament AGORA, de 98 de lei.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
950 cazuri noi de COVID-19, confirmate în R. Moldova. 10 persoane au decedat

950 cazuri noi de COVID-19, confirmate în R. Moldova. 10 persoane au decedat

Șeful Inspectoratului de Poliție Bălți, Valeriu Cojocaru a fost suspendat din funcție

Șeful Inspectoratului de Poliție Bălți, Valeriu Cojocaru a fost suspendat din funcție

Pfizer/BioNTech anunță că vaccinul său împotriva COVID-19 este sigur pentru a fi administrat copiilor cu vârste de 5 – 11 ani

Pfizer/BioNTech anunță că vaccinul său împotriva COVID-19 este sigur pentru a fi administrat copiilor cu vârste de 5 – 11 ani

Advertoriale
Ludmila Dimitrachi, antreprenoare: „Timp de 17 ani în afaceri, pentru prima oară am primit un credit atât de rapid”

Ludmila Dimitrachi, antreprenoare: „Timp de 17 ani în afaceri, pentru prima oară am primit un credit atât de rapid”

REF MOLDOVA 2021: Tendințele în construcții rezidențiale și potențialul clădirilor verzi în Moldova (VIDEO)

REF MOLDOVA 2021: Tendințele în construcții rezidențiale și potențialul clădirilor verzi în Moldova (VIDEO)

Marina, fata cu ochi albaștri care a îmblânzit mașinile de asamblat tricotaje la Hermina (FOTO)

Marina, fata cu ochi albaștri care a îmblânzit mașinile de asamblat tricotaje la Hermina (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Scandal într-un troleibuz din capitală: Un tânăr a fost dat afară după ce a refuzat să-și pună masca de protecție (VIDEO)
  • 2
    Atacatorul de la Universitatea din Perm, ucis de polițiști, după ce a opus rezistență
  • 3
    Ceban susține că ar fi urmărit: „Nu vă chinuiți să aflați unde sunt intrările în Primărie și în cabinet. Vă invit, welcome”
  • 4
    Fostul deputat PDM Vladimir Andronachi a fost pus sub învinuire în dosarul „furtului miliardului”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.