Serviciul Hidrometeorologic de Stat a prezentat un raport a tuturor observațiilor asupra condițiilor meteorologice și agrometeorologice pentru anul 2016. Astfel, în R. Moldova anul 2016 a fost caracterizat de un regim termic înalt şi cu precipitaţii, în fond în limitele normei. Temperatura maxima absolută a aerului a atins +37ºС, în timp ce minimă absolută a constituit -22ºС. Iar în luna octombrie a fost înregistrat record de precipitații, când suma lunară a acestora a constituit pe teritoriu 85-185 mm.
În Republica Moldova, temperatura medie anuală a aerului pentru anul 2016 a constituit în teritoriu +9,9..+11,8°С, depăşind norma climatică cu 1,4-2,1°С. Temperatura maxima absolută a aerului în anul 2016 a atins +37ºС, înregistrată în iulie, la Tiraspol, ceea ce se semnalează în medie o dată în 5 ani. Minimă absolută a constituit -22ºС, înregistrată în luna ianuarie la Rîbniţa, Codrii și Bălţata, ceea ce în timpul iernii se înregistrează în medie o dată în 2-3 ani.
În anul 2016, pentru luna Aprilie și Iunie s-a înregistrat un nou record de temperaturi ridicate. Pentru prima dată din toată perioada de observații s-a semnalat o temperatură de +28..+31ºС, la data de 18 aprilie, de asemenea pentru prima dată din toată perioada de observaţii temperatura medie pe parcursul a 10 zile în luna iunie a aerului a fost cu 4-6ºС mai ridicată faţă de normă.
Сantitatea anuală de precipitaţii căzute a constituit 445-765 mm sau 100-145% din normă. Deosebit de multe precipitaţii au căzut în luna octombrie, când suma lunară a acestora a constituit pe teritoriu 85-185 mm, ceea ce a depăşit de 3-6 ori norma lunară şi pe 60% din teritoriul ţării se semnalează pentru prima dată din toată perioada de observaţii.
Sezonul de iarnă 2015-16 a fost scurt şi foarte cald. Temperatura medie a aerului pentru sezon a constituit în teritoriu +0,6..+2,0ºС, ceea ce pe o mare parte a teritoriului este cu 3-4ºС mai ridicată faţă de normă şi se semnalează în medie o dată la 20-30 ani.
Primăvara a fost caldă şi cu precipitaţii. Temperatura medie a aerului pe parcursul sezonului de primăvară a constituit în teritoriu +10,9..+12,2°С, ceea ce este cu 1,8-2,7°С mai ridicată faţă de normă, fiind semnalată în medie o dată în 10 ani.
Vara a fost foarte caldă şi cu deficit semnificativ de precipitaţii în lunile iulie şi august. Temperatura medie a aerului pentru acest sezon a constituit în teritoriu +20,8..+23,0ºС, fiind cu 1,5-2,5ºС mai ridicată faţă de normă, ceea ce se semnalează în medie o dată în 10 ani din toată perioada de observaţii, iar în ultimii 20 de ani - în medie o dată în 3 ani.
Toamna a fost neomogenă după regimul termic şi cu precipitaţii. Temperatura medie a aerului pe parcursul sezonului a constituit în teritoriu +8,5..+11,1ºС, fiind în limitele normei.
În Republica Moldova anul 2016 a fost caracterizat de un regim termic înalt şi cu precipitaţii, în fond în limitele normei. Temperatura medie anuală a aerului a constituit în teritoriu +9,9..+11,8°С, depăşind norma climatică cu 1,4-2,1°С şi se semnalează în medie o dată în 10-20 ani.
Comparativ cu anul 2015, în anul 2016 temperatura medie anuală a aerului a fost cu 0,3-0,8ºС mai scăzută, precipitaţii au căzut în fond mai multe (în medie cu 120-250 mm).
Vezi și aceste știri

DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record: Care este impactul schimbărilor climatice asupra agriculturii (EMISIUNE)

Pre-Vetting: Doi candidați pentru funcția de membru CSM, propuși de Parlament, nu au promovat evaluarea, iar altul s-a retras din concurs

Dr. Lana, femeia din R. Moldova care ar fi făcut operații estetice în România fără drept de practică, și-a aflat sentința
Advertoriale

Scopul și valorile maib, într-o nouă interpretare – prezentate întregii echipe

Grupul ProCredit se alătură Alianței Bancare Net-Zero şi se angajează să stabilească obiective de reducere a emisiilor, cu ajutorul Standardului Net-Zero al inițiativei „Obiective bazate pe știință”
