În cazul victoriei în SUA a lui Hillary Clinton, în Republica Moldova ar fi fost întreprinsă o tentativă de revoluție colorată. Declarațiile în acest sens au fost făcute de președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, într-un interviu pentru programul „Itoghi Nedeli” cu Irada Zeinalova la postul rus de televiziune NTV, transmite Agora.
„Ei au început pregătirea pentru anumite lucruri, au apărut panglici galbene. Știți ce s-a întâmplat în Ucraina. Și noi am văzut scenariul, lucrurile mergeau spre asta”, a declarat Igor Dodon.
Potrivit lui Dodon, acest plan a eșuat din cauza poziției sale dure și a victoriei lui Donald Trump în Statele Unite ale Americii.
„Imediat după alegeri am spus clar: băieți, nu vă jucați cu focul. Dacă va fi necesar, vom apăra această victorie cu orice preț. Cred că acesta este primul argument. Iar al doilea, nu mai puțin important - momentul geopolitic. În alegerile prezidențiale din SUA au pierdut acei care au susținut revoluțiile colorate în diferite țări. Adversarii mei nu ascundeau faptul că au acționat în tandem și au fost sprijiniți de echipa lui Clinton. Sunt sigur că dacă ar fi fost o situație diferită în Statele Unite, am fi avut în Moldova o lună foarte fierbinte”, a mai spus președintele Republicii Moldova.
Vezi și aceste știri

Centrul GDM anunță că va depune o plângere la Poliție în urma declarației emise de Mitropolia Moldovei

Un cuplu iranian care s-a filmat dansând în centrul Teheranului în sprijinul protestelor, condamnat la peste 10 ani de închisoare (VIDEO)

R. Moldova, condamnată din nou la CtEDO pe cazul privării ilegale de libertate a omului de afaceri Valentin Eșanu (DOC)
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
