GRAFIC. Economia moldovenească prezintă semne de reorientare puternică spre piața Uniunii Europene

GRAFIC. Economia moldovenească prezintă semne de reorientare puternică spre piața Uniunii Europene
Foto: emaramures.ro

La finele primului semestru al anului curent, economia moldovenească a înregistrat un progres mixt, cu riscuri clare de încetinire a creșterii în viitorul apropiat. Aceasta este constatarea autorilor publicației „Realitatea economică” întomită de Centrul analitic independent Expert Grup. Mai mult, potrivit experților, în ultima perioadă economia moldovenească prezintă semne de reorientare tot mai pronunțată spre piața Uniunii Europene.

„În primele 5 luni, volumul exporturilor spre UE a crescut cu 22,5%, în timp ce exporturile spre CSI s-au redus cu 18,8% față de anul precedent. Drept rezultat, 53,8% din exporturile Republicii Moldova s-au orientat spre piața comunitară și doar 31,8% - spre CSI, distribuția fiind ceva mai echilibrată în aceeași perioadă din 2013 (44,8% spre UE și, respectiv, 39,9% spre CSI)”, se arată în raport.

Trebuie menționat că, respecializarea nu este una doar geografică, ci și după produse. Astfel, pierderile cauzate de reducerea cu 35% a exporturilor de băuturi alcoolice și nealcoolice (urmare a restricțiilor aplicate de Federația Rusă), sunt compensate de creșteri substanțiale a exporturilor altor produse la care producătorii autohtoni dețin avantaje comparative. Spre exemplu, în aceeași perioadă au crescut de 3,1 ori exporturile de cereale şi preparate pe bază de cereale, de 6,7 ori - exporturile de hrană destinată animalelor, de 3,1 ori - exporturile de grăsimi şi uleiuri vegetale, de 2,7 ori - exporturile de produse chimice organice etc.

"În viitorul apropiat, politicile economice trebuie să susțină tendințele de respecializare și reorientare a economiei moldovenești, în paralel cu compensarea, pe termen scurt, a pierderilor exportatorilor spre piața rusească. În timp ce susținerea ramurilor industriale care se orientează spre piața UE poate fi făcută în baza unor politici pasive (ex: eliminarea barierelor și constrângerilor administrative), susținerea ramurilor care suportă pierderi în rezultatul restricțiilor aplicate de către Federația Rusă necesită politici active de intervenție. Deși nu putem exclude anumite probleme de calitate a produselor autohtone exportate pe piața rusească, restricțiile respective sunt de sorginte preponderent politică, motiv din care Guvernul trebuie să-și asume o parte din responsabilități și să identifice măsuri directe sau indirecte de compensare a pierderilor exportatorilor (cel puțin pentru primii 1-2 ani, până la explorarea piețelor alternative de desfacere)", mai mentioneaza autorii publicatiei.

***

În iunie 2014, Indicele Compozit Anticipator s-a stabilizat la nivelul de 94,0 puncte, după 5 luni de declin constant înregistrat de la începutul anului. Perspectivele de creștere pentru lunile următoare rămân influențate de răcirea cererii interne și externe, pe fondul înrăutățirii condițiilor economice din CSI, escaladării situației în Ucraina și tensionării relațiilor economice cu Federația Rusă.

Notă: Indicele Compozit Anticipator este format prin agregarea a șase indicatori macroeconomici: exporturi, transferuri în favoarea persoanelor fizice, credite noi, ponderea reducerilor pentru pierderi la credite, banii în circulație (M0) și marja bancară.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Oamenii AGORA. Mihai Caragacean, jurnalistul care aduce lumina

Oamenii AGORA. Mihai Caragacean, jurnalistul care aduce lumina

EDITORIAL internațional | A 15-a literă din alfabetul grecesc, vaccinarea obligatorie în UE și mirosul de praf de pușcă dinspre Ucraina

EDITORIAL internațional | A 15-a literă din alfabetul grecesc, vaccinarea obligatorie în UE și mirosul de praf de pușcă dinspre Ucraina

Militar ucrainean: Întreţinerea trupelor în apropierea graniţelor Ucrainei costă Rusia circa 10 milioane de dolari pe zi

Militar ucrainean: Întreţinerea trupelor în apropierea graniţelor Ucrainei costă Rusia circa 10 milioane de dolari pe zi

Advertoriale
Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Noi reguli de intrare în România. Toți călătorii vor completa formularul de localizare a pasagerului
  • 2
    Marina Tauber, adresare către Maia Sandu: „Este un război. În el neapărat vor fi câștigători și invinși, iar învinșii veți fi voi”
  • 3
    Un bărbat de 30 de ani a murit după ce ar fi fost împușcat în timpul unei partide de vânătoare
  • 4
    Reacții după decizia Curții de Apel Bălți de a anula înregistrarea Marinei Tauber în cursa electorală
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.