
CC declară neconstituționale prevederile legale care interzic multipla cetățenie pentru militarii prin contract
Curtea Constituțională a hotărât astăzi, 31 ianuarie 2017, că interdicția de a deține cetățenia altui stat decât a Republicii Moldova pentru militarii prin contract și studenții instituțiilor superioare de învățământ militar este neconstituțională.
・
Curtea Constituțională a menționat că aceste limitări nu sunt proporționale scopului asigurării loialității față de stat, afectând dreptul la muncă și la studii, contrar articolului 16 combinat cu articolele 35 și 43 din Constituție.
Curtea a subliniat că obligația loialității militarilor față de stat este asigurată prin normele constituționale și legale și nu prin interdicția stabilită.
Astfel, potrivit articolului 56 alin. (1) din Constituție, devotamentul față de țară este sacru, iar potrivit alin. (2) din „Cetățenii cărora le sunt încredințate funcții publice, precum și militarii, răspund de îndeplinirea cu credință a obligațiilor ce le revin și, în cazurile prevăzute de lege, depun jurământul cerut de ea."
Curtea a statuat că jurământul militar, dat față de Republica Moldova, reprezintă asumarea responsabilității pentru respectarea legilor și regulamentelor militare, iar încălcarea îndatoririi constituționale și legale atrage după sine răspunderea juridică.
Astfel, militarul poate fi tras la răspundere pentru trădare de patrie, divulgarea secretului de stat, predarea de bună voie în prizonierat, părăsirea samavolnică a câmpului de luptă sau refuzul de a acționa cu arma.
În decizia sa, Curtea s-a ghidat de normele internaționale și naționale care vizează acest subiect, făcând referire la jurisprudența Curții Europene, care a stabilit că prin îmbrățișarea carierei militare, membrii forțelor armate se supun de bună voie unui sistem de disciplină militară și unor limitări ale drepturilor și libertăților pe care acest sistem le implică. Aceste restricții, însă, sunt acceptabile numai în cazul în care există o amenințare reală pentru eficiența operațională a forțelor armate, iar afirmațiile cu privire la existența acestui risc trebuie să fie „susținute de exemple".
În temeiul art. 17 din Convenția europeană cu privire la cetățenie, Republica Moldova are obligația de a asigura ca cetățenii moldoveni care posedă alte cetățenii să beneficieze de aceleași drepturi și obligații ca și ceilalți cetățeni ai Republicii Moldova.
De asemenea, în corespundere cu prevederile internaționale, art.25 din Legea cu privire la cetățenie a Republicii Moldova prevede că cetățenii moldoveni care posedă și cetățenia altui stat beneficiază de aceleași drepturi și obligații ca și ceilalți cetățeni ai Republicii Moldova.Astfel, Curtea a remis o adresă Parlamentului pentru a corecta lacunele din legislația actuală, cu referire la acest subiect.
La baza hotărârii se află sesizarea pentru verificarea constituționalității unor prevederi din Legea cu privire la statutul militarilor, depusă de către Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai.