Monica Macovei: „Hoții trebuie anchetați, că de asta am intrat în Uniunea Europeană”

Monica Macovei: „Hoții trebuie anchetați, că de asta am intrat în Uniunea Europeană”
Foto: http://hunedoaralibera.ro/


O dezbatere privind justiţia și statul de drept din România a avut loc în Parlamentul European. Monica Macovei a ținut un discurs în care a criticat modificările privind Codurile Penale și a subliniat numărul mare de oameni care au ieșit în stradă împotriva acestei OUG, scrie digi24.ro.

„Modificările aduse privind modificare Codurilor Penale au fost publicate în jurul orei 01:00 în Monitorul Oficial. Titlurile din presa românească: acest Guvern este numit „guvern de hoți”, „Mafia instalată la Guvern”, „Guvern de bandiți”. Au acționat noaptea, pe neașteptate fără să anunțe pe nimeni, fără să fie pe ordinea de zi ca să se scape pe ei. În primul rând pe liderul social-democraților Liviu Dragnea”, a menționat Monica Macovei.

De asemenea, Monica Macovei a menționat și numărul oamenilor ieșiți în stradă, „aproape jumatete de milion de oameni”.

„Să modifici abuzul în serviciu care există în toate țările din lumea asta, în urma căruia scapă foarte mulți politicieni, foarte mulți din administrație, foarte mulți din PSD și ALDE”.

Macovei este de părere că Comisia Europeană trebuie să ceară Guvernului să abroge ordonanța de urgență până pe 9 februarie. „Dacă vreți să mergeți în misiune, mergeți mâine, și stați alături de popor, nu alături de hoți. Tocmai s-a anunțat ieri că vineri, urmează o nouă lovituă, vor să desființeze DNA, să nu mai fie anchetați. În România hoții trebuie anchetați, că de asta am intrat în Uniunea Europeană”, a mai adăugat Monica Macovei.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Un lider taliban spune că execuțiile și mutilările vor reveni „dar poate nu în public”: „Sunt necesare pentru siguranța cetățenilor”

Un lider taliban spune că execuțiile și mutilările vor reveni „dar poate nu în public”: „Sunt necesare pentru siguranța cetățenilor”

În decurs de o lună petrolul s-a scumpit cu circa 9% și a ajuns la maximul ultimelor două luni

În decurs de o lună petrolul s-a scumpit cu circa 9% și a ajuns la maximul ultimelor două luni

Directorul adjunct al ANP, învinuit de „păstrarea ilegală a munițiilor” și „păstrarea neglijentă a armelor de foc și a munițiilor” a fost achitat

Directorul adjunct al ANP, învinuit de „păstrarea ilegală a munițiilor” și „păstrarea neglijentă a armelor de foc și a munițiilor” a fost achitat

Advertoriale
Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Și-au recunoscut datoria? Liderul de la Tiraspol susține că regiunea transnistreană ar intenționa să-și achite restanțele la gaz
  • 2
    Directorul Promo-Lex, Ion Manole, despre noua Avocată a Poporului: „A fost un vot simplu, plictisitor și antidemocratic”
  • 3
    Parcarea publică municipală de pe strada Ismail a fost amenajată
  • 4
    Culeg struguri pentru o pedeapsă redusă. 14 deținuți din sudul țării muncesc la un agent economic
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.