Un studiu arată că creierul se micșorează în timpul somnului, dar este un lucru benefic

Un studiu arată că creierul se micșorează în timpul somnului, dar este un lucru benefic

Cercetătorii au descoperit că sinapsele din creier, care sunt conexiunile dintre neuroni, se micșorează cu aproape 20% în timpul somnului. În acest timp sinapsele se odihnesc și se pregătesc pentru o nouă zi, când vor deveni mai puternice și capabile să primească noi informații, relatează Live Science.

Fără această resetare, cunoscută sub denumirea de "homeostază sinaptică", sinapsele s-ar putea supraîncărca și "arde", ca o priză electrică la care sunt conectate prea multe aparate electrocasnice, susțin oamenii de știință, citați de agerpres.

„Somnul este momentul perfect pentru ca această renormalizare sinaptică să se producă, pentru că atunci când suntem treji, suntem „sclavii” lui aici și acum, receptând tot timpul unii stimuli și învățând ceva”, a declarat coautoarea studiului, Chiara Cirelli, din cadrul Madison Center for Sleep and Consciousness al Universității din Wisconsin.

„În timpul somnului, suntem mult mai puțin preocupați de lumea exterioară, iar creierul poate trece în revistă toate sinapsele, revigorându-le într-un mod inteligent”, a declarat Chiara Cirelli pentru Live Science.

Russell Foster, care conduce Sleep and Circadian Neuroscience Institute de la Universitatea Oxford, din Marea Britanie a spus că concluziile cercetătorilor susțin teoria că somnul este necesar pentru consolidarea amintirilor și, în consecință, pentru învățare.

Cercetătorii au folosit o nouă formă de microscopie a electronilor care le permite să observe schimbările minuscule de dimensiune în sinapsele microscopice la nivel nanometric în creierele șoarecilor. Ei au descoperit că doar câteva ore de somn au dus la o descreștere medie cu 18% a mărimii sinapselor.

„Este un lucru critic ca această micșorare să se producă în timpul nopții, pentru ca uriașa informație codificată de sinapsele temporare din timpul zilei să nu copleșească creierul. Această micșorare face ca doar cele mai importante informații să fie păstrate”, a afirmat Russell Foster.

Cercetătorul susține că ar fi necesare noi experimente care să se bazeze pe studiul Cirelli-Tononi și care să folosească modelele de la șoareci pentru a explora conexiunile dintre ritmurile circadiene, somn, reducerea sinapselor și afecțiunile psihiatrice. Unele dintre trăsăturile cheie ale acestor afecțiuni par să fie tulburarea circuitului neural, probleme de somn, perturbarea funcțiilor cognitive și a memoriei.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.