Încăierarea s-a produs după ce echipajul poliției italiene a urmărit un autoturism suspect pe o autostradă din apropierea localității Lecco. Agentul poliției a încercat să rețină unul din hoți, care s-a dovedit a fi un moldovean de 25 de ani. Totuși, ambii au căzut de la mare înălțime. Polițistul a decedat în urma traumatismelor grave suferite, scrie corriere.it.
Pe 2 februarie 2017, o patrulă a poliției italiene au urmărit un autoturism care a părut suspect. Șoferul autoturismului nu s-a oprit la solicitarea forțelor de ordine și a încercat să scape de urmărire. Automobilul a fost blocat de polițiști, însă cele trei persoane care se aflau în mijlocul de transport au fugit de la fața locului.
Agentul poliției Francesco Pischedda de 28 de ani a reușit să blocheze unul din fugari. În timpul altercației cei doi au căzut de la o înălțime de circa 10 metri. Ambii au suferit traumatisme grave, însă polițistul italian nu a putut fi salvat de medici.
Fugarul s-a dovedit a fi un moldovean de 25 de ani. Acesta se află în stare critică în departamentul reanimare.
Automobilul urmărit de polițiști a fost un Fiat Fiorino, furat din regiunea Milano. Ceilalți doi bărbați, care se aflau în autoturism au reușit să fugă. Poliția italiană desfășoară ample acțiuni de căutare a acestor persoane.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile maib, într-o nouă interpretare – prezentate întregii echipe
