*Acest material este sponsorizat

Medicina europeană a trecut Nistrul

Medicina europeană a trecut Nistrul
Foto:

Deja de doi ani, locuitorii din Cocieri, dar şi din alte sate ale raionului Dubăsari, nu mai sunt trimişi la instituţiile medicale de la Criuleni sau Chişinău pentru a-şi repara dinţii sau pentru a efectua un examen de ultrasonografie. Europa a trecut Nistrul şi a adus pe malul stâng medicina performantă. Cu banii Băncii Mondiale, a fost construit din temelie Oficiul Medicilor de Familie (OMF) din localitate, iar cu cei oferiți de UE instituţia medicală a fost dotată cu echipament modern şi cu mobilă.

În timp ce preşedintele Igor Dodon îi promite omologului său de la Moscova că va anula Acordul de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, pe motiv că semnarea acestui document nu a adus dram de beneficiu ţării noastre, mai mulţi locuitori din stânga Nistrului simt pe pielea lor sprijinul oferit de partenerii europeni.

Condiţii ca în spitalele din marile oraşe

De câţiva ani, deşi locuieşte în satul Corjova, mătuşa Maria Coţofan vizitează cu regularitate localitatea Cocieri. Vine aici ori de câte ori organismul îi dă de veste că trebuie să mai consulte un doctor: urcă în transportul public, trece de aşa-zisa miliţie din Transnistria - militarii ruşi ce stau la frontiera dintre Corjova și Cocieri - şi ajunge la medic. La cei aproape 77 de ani, ea se bucură că a ajuns măcar la bătrâneţe să se trateze în condiţii moderne. „Am venit ca medicul să-mi mai scrie nişte medicamente. Bogdaproste că, la vârsta asta, pot veni singură, fără să mă aducă cineva. Și nici baston nu port. Anii pe care îi mai am vreau să-i trăiesc pe picioare, să nu zac la pat. Ferească Dumnezeu de boală!”, spune mătuşa Maria, făcându-şi semnul crucii.

Din vorbă în vorbă, aflu că vine la Oficiul Medicilor de Familie de la Cocieri din anul 2014, atunci când noua instituţie medicală şi-a deschis uşile pentru locuitorii din mai multe localități situate în stânga Nistrului. „Aici sunt condiţii ca în spitalele din marile oraşe. Au aparate bune, este curat, dar şi medicii sunt tare de treabă”, adaugă bătrâna.

Pentru a ajunge la OMF din Cocieri, locuitorii din Corjova trebuie să treacă de filtrul miliţiei transnistrene

 „Atunci era cam sărăcuţ…”

Spre deosebire de mătuşa Maria, pentru care drumul de la Corjova la Cocieri a devenit o obișnuință, mătuşii Eugenia drumul spre poarta instituţiei medicale îi ia şi mai mult timp, şi mai multe puteri. Merge încet, se oprește din când în când să-şi mai tragă sufletul și să îşi şteargă bastonul cu o batistă de bumbac - aşa e la 80 de ani…

Îmi spune că specialiştii de la Oficiul Medicilor de Familie din Cocieri i-au salvat viaţa, depistându-i pneumonia bilaterală în faza precoce. „Aveam şi înainte un punct medical la noi în Cocieri, dar era aşa ca în mai toate satele, cam sărăcuţ. Uite acum ce frumos este! Şi să ştii că aici poţi da şi analize, aşa cum se face la Criuleni”, adaugă femeia, în încercarea de a face o comparaţie între instituţia medicală din Cocieri şi Spitalul raional din Criuleni, acolo unde a fost internată când se îmbolnăvise.

Investiţii de peste şase milioane de lei

Oficiul Medicilor de Familie din Cocieri şi-a deschis uşile pentru pacienţi în anul 2014. Astăzi, pentru consultaţii medicale, aici vin nu doar localnicii din Cocieri, dar şi locuitori ai altor sate din raion. Alexandru Chirsei, şeful instituției, spune că specialiștii din cadrul Oficiului prestează servicii medicale pentru mai mult de cinci mii de persoane, rezidente ale localităților Cocieri, Corjova, Molovata Nouă, Roghi, Vasilievca, Goian, Ţibulăuca, dar şi din oraşul Dubăsari. Pe lângă consultarea medicului de familiei, pacienţii înregistraţi la OMF Cocieri beneficiază şi de servicii radiologice, stomatologice, de ultrasonografie, de laborator, precum și de săli de triaj.

● OMF Cocieri a fost construit din talpă, cu sprijinul financiar al Băncii Mondiale, în cadrul proiectului „Servicii de Sănătate şi Asistenţă Socială”. Costurile totale ale construcției au depășit suma de cinci milioane de lei.

● Și pentru că o instituţie medicală, oricât de modern ar fi edificiul, nu poate să funcționeze eficient fără mobilier adecvat şi echipament performant, acestea au fost cumpărate cu ajutorul Uniunii Europene şi al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în cadrul Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”. Deja de doi ani, Oficiul Medicilor de Familie din Cocieri este dotat cu instalaţie radiologică, ultrasonograf, laborator clinic şi biochimic. Costul utilajului modern a depășit suma de un milion de lei.

OMF Cocieri a fost deschis în noiembrie 2014. Foto: Ministerul Sănătăţii

Pacienții își așteaptă rândul pentru a fi consultați de medici

Instituţia medicală din Cocieri are şi un salon unde se fac perfuzii

Mătuşa Maria a venit la Cocieri pentru o consultaţie la medic

Caseta

În ultimii ani, pentru a readuce lucrătorii medicali în satele din Moldova și a le oferi cetățenilor servicii medicale de calitate, în țara noastră au fost reabilitate centrele de sănătate din circa 80 de localități rurale. Acest lucru a fost posibil datorită Proiectului Servicii de Sănătate și Asistență Socială în Republica Moldova, realizat de Ministerul Sănătății cu sprijinul Băncii Mondiale. Până în prezent, pentru reabilitarea celor circa 80 de centre, au fost alocate 170 de milioane de lei. Cu o suprafață de circa 300 de metri pătrați, centrele corespund standardelor internaționale moderne, valabile pentru instituțiile de asistență medicală primară și sunt dotate cu echipament nou şi modern. 

Fotografii: Lilia Zaharia

Text: Lilia Zaharia, reporteră „Obiectiv European”
Articol realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al National Endowment for Democracy (NED). Citiţi „Obiectiv European” pe pagina web www.api.md

 

P.

P.

Vezi și aceste știri
Veste proastă pentru șoferi! De zece ori a fost majorată amenda pentru lipsa asigurării auto

Veste proastă pentru șoferi! De zece ori a fost majorată amenda pentru lipsa asigurării auto

Marea Britanie aprobă un vaccin Moderna care țintește varianta Omicron şi tulpina originală a COVID-19

Marea Britanie aprobă un vaccin Moderna care țintește varianta Omicron şi tulpina originală a COVID-19

Halterofila Alexandrina Ciubotaru a devenit vicecampioană europeană Under 17

Halterofila Alexandrina Ciubotaru a devenit vicecampioană europeană Under 17

Advertoriale
Toate inovațiile gândite în favoarea clientului la sucursala maib din inima Chișinăului

Toate inovațiile gândite în favoarea clientului la sucursala maib din inima Chișinăului

Uită de grija unui control de la Inspecția Muncii. Încredințează administrarea documentației HR companiei DAD Human Capital

Uită de grija unui control de la Inspecția Muncii. Încredințează administrarea documentației HR companiei DAD Human Capital

Alături de tineri și sport: IuteCredit, partener general la Cupa Europeană de Triatlon printre Juniori (VIDEO)

Alături de tineri și sport: IuteCredit, partener general la Cupa Europeană de Triatlon printre Juniori (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultimă oră! Procurorii au descins cu percheziții la patru persoane, inclusiv ex-primara interimară Silvia Radu
  • 2
    Cel mai bun pilot al armatei ucrainene, ucis în luptă
  • 3
    Șase din 10 tineri din R. Moldova nu au un loc de muncă
  • 4
    Stop Fals: Deputatul Bogdat Țîrdea transmite falsuri (și) despre suprafața semănată cu grâu de toamnă
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.