Anatol Șalaru și-a ales numele pentru noua formațiune: Partidul Unității Naționale (PUN)

Anatol Șalaru și-a ales numele pentru noua formațiune: Partidul Unității Naționale (PUN)
Foto: Agora.md

Fostul ministru al Apărării, Anatol Șalaru, a anunțat cum se va numi noul său partid. După mai multe discuții cu partenerii din România și UE, Șalaru a decis să înființeze Partidul Unității Naționale (PUN). 

„De ce unitate națională? Pentru că e ceea ce ne lipsește cel mai mult nouă, românilor de peste Prut. Avem drept obiectiv ca acest nou partid sa fie expresia politică a tuturor celor care își doresc un stat integru, european, capabil sa își apere cetățenii și mai ales capabil să le construiască cetățenilor un viitor”, a scris fostul ministru al Apărării pe pagina sa de facebook.

Șalaru afirmă că RM are nevoie de un restart care să o scoată din zona gri și să o ducă în zona țărilor civilizate.

„Nu va fi ușor, dar n-a fost ușor nici în 1989, atunci când am aprins flacăra eliberării naționale. Am reușit atunci, vom reuși și acum. Republica Moldova are nevoie de un partid românesc, capabil sa ofere o alternativa la actuala clasă politică, un partid care sa fie acceptat ca partener de clasa politică de la București și mai ales un partid care să nu dezamăgească și sa nu-și încalce angajamentele asumate”, a mai spus Anatol Șalaru.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Liz Cheney a pierdut alegerile primare din Wyoming în fața unei protejate a ex-președintelui Donald Trump

Liz Cheney a pierdut alegerile primare din Wyoming în fața unei protejate a ex-președintelui Donald Trump

Moldovagaz: 2.002 consumatori noncasnici vor fi deconectați de la rețea pentru neachitarea facturilor pentru luna iulie

Moldovagaz: 2.002 consumatori noncasnici vor fi deconectați de la rețea pentru neachitarea facturilor pentru luna iulie

EDITORIAL | Despre avantajele vieții în Moldova

EDITORIAL | Despre avantajele vieții în Moldova

Advertoriale
La Chișinău a fost deschis primul centru auto GEELY

La Chișinău a fost deschis primul centru auto GEELY

Ești pasionat de IT și vrei să crești în acest domeniu? Înscrie-te la Academia IT de la maib (VIDEO)

Ești pasionat de IT și vrei să crești în acest domeniu? Înscrie-te la Academia IT de la maib (VIDEO)

Toate inovațiile gândite în favoarea clientului la sucursala maib din inima Chișinăului

Toate inovațiile gândite în favoarea clientului la sucursala maib din inima Chișinăului

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Marina Tauber rămâne în arest la Penitenciarul nr. 13. Magistrații Judecătoriei Chișinău au prelungit mandatul de arest cu 20 de zile
  • 2
    Tauber, adusă de mascați la Judecătoria Chișinău. Magistrații urmează să decidă dacă deputata rămâne în arest preventiv (VIDEO)
  • 3
    Căutați de oamenii legii de aproape 10 ani: Doi soți, reținuți în capitală. Iată de ce sunt învinovățiți (VIDEO)
  • 4
    Pereții unei subterane din centrul capitalei au fost izolați cu polistiren. Metoda, criticată de internauți și apărată de Primărie
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.