O fanfară militară a cântat la ceremonia de deschidere în care a fost amplasat și un drapel al Franței pe o replică din gheață a celebrului Arc de Triumf din Paris, scrie agerpres.ro.
Vizitatorii pot admira și o replică din gheață, la scară naturală a solistului Pikotaro, devenit celebru după ce piesa sa, „Pen-Pineapple-Apple-Pen”, a devenit virală pe YouTube anul trecut. Această piesă i-a inspirat pe autorii sculpturii ce-l reprezintă pe Donald Trump punându-i acestuia în mâini un măr și un stilou.
De asemenea, la ediția din acest an a festivalului pot fi admirate sculpturi ale personajelor din Pokemon Go dar și ale eroilor din universul „Star Wars”, printre care temutul Lord Sith Darth Vader dar și simpaticii roboți R2D2 și C-3PO.
„Sapporo” a luat naștere în anul 1950, când niște elevi de la liceul local, jucându-se în Parcul Odori, au realizat șase statui de zăpadă, ce au putut fi admirate de numeroșii trecători. În 1955, reprezentanți ai forțelor de apărare militară au construit, din același material, o imensă sculptură pentru care astăzi festivalul a devenit celebru. În 1959, un număr de 2.500 de persoane au participat la realizarea sculpturilor în zăpadă, iar evenimentul a fost amintit pentru prima dată ca „Festival al zăpezii”.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.