În această primăvară va fi deschis un Incubator de Afaceri la Cahul

În această primăvară va fi deschis un Incubator de Afaceri la Cahul


La sudul țării a fost lansat, recent, proiectul de creare a Incubatorului de Afaceri în raionul Cahul, în cadrul unui seminar introductiv cu genericul „Rolul Incubatorului de afaceri în dezvoltarea mediului de afaceri în raionul Cahul”, organizat de Consiliul Raional Cahul în parteneriat cu Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii ODIMM, în calitatea sa de Unitate de Implementare a proiectului dat.  

Președintele raionului Cahul și-a exprimat încrederea că Incubatorul de Afaceri din Cahul va fi o platformă de dezvoltare și creștere a afacerilor, de suport al startup-urilor, centru de instruire modern pentru tinerii antreprenori, care va fi valorificat din plin de către viitorii antreprenori din raionul Cahul.

Deschiderea Incubatorului de Afaceri se preconizează pentru luna mai anul curent. Acesta va avea același format ca și celelalte nouă Incubatoare de Afaceri deschise în ultimii opt ani în raioanele Soroca, Ştefan Vodă, Leova, Rezina, Sângerei, Dubăsari, Ceadâr-Lunga, Cimișlia şi Nisporeni.

Incubatorul va oferi tinerilor antreprenori mai multe avantaje și va elimina o parte dintre barierele cu care aceștia se confruntă de obicei la etapa de inițiere a afacerii, scrie gazetadesud.md.

Potrivit afirmațiilor sale, incubatoarele reprezintă deja o istorie de succes pentru sectorul IMM. Ele și-au demonstrat vitalitatea și oportunitatea pe parcursul celor opt ani. Primul Incubator de afaceri a fost deschis la Soroca, în decembrie 2009. „Dincolo de suportul logistic necesar demarării activității, a preţului redus al spaţiilor de producere şi al oficiilor, Incubatorul de Afaceri oferă un mediu prielnic dezvoltării, prin furnizarea de informaţie şi consultanţă antreprenorială, a transferului de bune practici, prin acordarea de sprijin în dezvoltarea de parteneriate”, a menționat Iulia Iabanji.

Deschiderea Incubatoarelor de Afaceri reprezintă una dintre prioritățile Guvernului Republicii Moldova de creare a infrastructurii de suport antreprenorial pentru satisfacerea necesităţilor mediului de afaceri, în special, din zonele rurale. Incubatorului de Afaceri din Cahul va fi deschis în colaborare cu autorităţile publice locale, în baza Matricei de Politici pentru Programul de suport sectorial ,,Stimularea Economică în Zonele Rurale”, finanţat de Uniunea Europeană. Pentru anul 2017, se preconizează deschiderea încă a unui Incubator de Afaceri la Călărași.

Până în prezent, în cadrul celor nouă incubatoare de afaceri, deschise cu suportul ODIMM, au fost create 103 afaceri noi, care au contribuit la deschiderea a 408 locuri de muncă. De la crearea lor, în incubatoare au activat  289 de rezidenți. În 2017, vor fi deschise două noi incubatoare de afaceri - la Cahul și Călărași.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Cum au încercat rușii să „recupereze” Basarabia în 1924: Răscoala de la Tatarbunar și procesul celor 500 (2)

Cum au încercat rușii să „recupereze” Basarabia în 1924: Răscoala de la Tatarbunar și procesul celor 500 (2)

Romeo Lopotencu, demis în toamna anului trecut, restabilit în funcția de directorul al Red-Nord

Romeo Lopotencu, demis în toamna anului trecut, restabilit în funcția de directorul al Red-Nord

Afganistan: Peste 100 de jurnaliști cer ajutorul comunității internaționale pentru sprinjinul libertății presie

Afganistan: Peste 100 de jurnaliști cer ajutorul comunității internaționale pentru sprinjinul libertății presie

Advertoriale
Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Au refuzat să lucreze acolo unde au fost repartizați, așa că au fost obligați, de stat, să restituie banii pentru anii învățați. Avocatul Poporului ia apărarea absolvenților Academiei Militare
  • 2
    Testamentul Prințului Philip al Marii Britanii va rămâne sigilat timp de 90 de ani
  • 3
    Autoritățile locale din Cupcini vor aloca 200 mii de lei pentru un bust în memoria primarului socialist Ivan Ostaficiuc (DOC)
  • 4
    Gazprom, suspectat de manipularea pieței de gaze. Un grup de europarlamentari cer anchetarea companiei
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.