Dodon, cu un mesaj pentru PD: Am mai multă legitimitate decât guvernul vostru nocturn

Dodon, cu un mesaj pentru PD: Am mai multă legitimitate decât guvernul vostru nocturn

Întors recent de la Bruxelles, președintele Republicii Moldova a ținut să le transmită un mesaj guvernanților, în special celor din Partidul Democrat. „Eu vorbesc din numele poporului, nu a unui partid”, a ținut să precizeze șeful statului. În context Dodon a mai subliniat că dacă ar ține de atribuțiile sale nu ar accepta nicio candidatură propusă de Ministerul Economiei la șefia Moldovagaz.

„Eu am văzut unele reacții bolnăvicioase și isteria care au lansat-o cei e la guvernare. Vreau să le spun un lucru, în special celor de la PD. Ei trebuie să conștientizeze că în Republica Moldova este un președinte ales de tot poporul. El are mai multă legitimitate decât un guvern ales nocturn. Nu vorbesc din numele meu sau al unui partid, vorbesc din numele poporului Republicii Moldova”, a declarat Dodon.

Referindu-se la desemnarea unui candidat pentru șefia Moldovagaz, Dodon a declarat că aceasta nu ține de competențele sale.

„Știu că au fost mai multe încercări de a numi un director la Moldovagaz. Eu nu vreau să dau calificative competențelor candidaților. Dacă ar ține de atribuțiile președintelui, eu nu aș accepta nicio candidatură propusă de Ministerul Economiei”, a subliniat acesta.

Amintim că acum două zile Partidul Democrat a difuzat un comunicat de presă privid vizita lui Dodon la Bruxelles. „A prezentat mai degrabă mesajul PSRM și proiectele politice ale acestui partid”, a fost reacția Partidului Democrat din Moldova la vizita președintelui Igor Dodon la sediile instituțiilor UE și NATO. Potrivit democraților, la ultimele alegeri parlamentare, majoritatea cetățenilor au votat pentru vectorul european al RM.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Militarii ruși din regiunea Herson ar ține ostatic un moldovean: Acesta transporta marfă cu camionul

Militarii ruși din regiunea Herson ar ține ostatic un moldovean: Acesta transporta marfă cu camionul

VB Talks | Podcast by Victoriabank | Dana Ciobanu & Victoria Bucătaru,
despre curajul de a-ți asuma riscuri și provocări în activitatea profesională și viața personală

VB Talks | Podcast by Victoriabank | Dana Ciobanu & Victoria Bucătaru, despre curajul de a-ți asuma riscuri și provocări în activitatea profesională și viața personală

O rubrică online cu Ministrul Agriculturii: Vladimir Bolea i-a convocat pe șefii Direcțiilor Agricole raionale la dialog

O rubrică online cu Ministrul Agriculturii: Vladimir Bolea i-a convocat pe șefii Direcțiilor Agricole raionale la dialog

Advertoriale
Marchează Ziua Națională a Vinului, ediția a XXI-a, alături de maib și Mastercard

Marchează Ziua Națională a Vinului, ediția a XXI-a, alături de maib și Mastercard

Recomandarea specialiștilor DAD Accountant: Cum să retragi bani din firmă și să nu dai faliment

Recomandarea specialiștilor DAD Accountant: Cum să retragi bani din firmă și să nu dai faliment

Ziua Națională a Vinului la Castel Mimi din acest an va fi primul eveniment alimentat integral cu energie electrică produsă din surse regenerabile

Ziua Națională a Vinului la Castel Mimi din acest an va fi primul eveniment alimentat integral cu energie electrică produsă din surse regenerabile

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Spînu: Gazprom ezită să confirme livrarea de gaze naturale pentru R. Moldova după 1 octombrie. Ce se întâmplă în caz de sistare a gazelor rusești
  • 2
    Atac armat la o școală din Rusia: Cel puțin 13 oameni au fost uciși, dintre care șapte copii
  • 3
    Primele reacții, după premiera mondială a filmului CARBON: „Este un val nou și proaspăt al filmului moldovenesc” (VIDEO)
  • 4
    Deputații moldoveni care cunosc portugheză, germană, ebraică sau câți poligloți sunt printre parlamentari
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.