Incident în apropierea Franței. Bombardiere strategice rusești au fost interceptate

Incident în apropierea Franței. Bombardiere strategice rusești au fost interceptate
Foto: Antena3.ro


Avioane de vânătoare au interceptat joi două bombardiere strategice ruseşti Tu-160 Blackjack în apropiere de ţărmurile Franţei, au anunţat forţele aeriene franceze, relatează Agerpres.

Aparatele ruseşti „s-au apropiat până la circa o sută de kilometri de coastele franceze, fără să pătrundă în spaţiul nostru aerian”, au indicat forţele aeriene franceze într-un comunicat, precizând că „ele au fost interceptate şi escortate (...) în tot acest demers” până în Spania. 

Şase avioane ruseşti au fost mai întâi reperate către ora 06.00 GMT în apropiere de Norvegia. Patru dintre ele s-au întors în Rusia, în timp ce două, de tip Tu-160 Blackjack, şi-au continuat zborul în direcţia Regatul Unit. 

Ele au fost însoţite de avioane britanice de tip Eurofighter Typhoon, apoi, ocolind Irlanda pe la vest, s-au îndreptat spre Bretania, în vestul Franţei. Atunci, două avioane Mirage 2000 au decolat către ora 11.30 GMT din Lorient (Bretania), pentru a le intercepta şi a le escorta. Lor li s-a alăturat la ora 12.00 GMT un avion Rafale venit din Saint-Dizier (estul Franţei). 

„Coborând în direcţia către Spania, acest dispozitiv a însoţit avioanele ruseşti până la sosirea avioanelor de vânătoare spaniole F-18, înainte ca bombardierele ruseşti s-o ia pe traiectoria lor de întoarcere”, au precizat forţele aeriene franceze. 

Un avion radar AWACS şi un aparat francez de alimentare C-135 au fost mobilizate în acest caz.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Liga Campionilor: Sheriff Tiraspol joacă cu Real Madrid

Liga Campionilor: Sheriff Tiraspol joacă cu Real Madrid

UE va aloca un million de euro pentru a crea o bază de date cu toate instituțiile de presă ale țărilor membre și va indica proprietarii lor

UE va aloca un million de euro pentru a crea o bază de date cu toate instituțiile de presă ale țărilor membre și va indica proprietarii lor

COVID-19 a provocat cea mai mare scădere a speranţei de viaţă de la cel de-al Doilea Război Mondial

COVID-19 a provocat cea mai mare scădere a speranţei de viaţă de la cel de-al Doilea Război Mondial

Advertoriale
FinComBank susține fermierii locali și a participat la Gala Fermierilor din Republica Moldova din 24 septembrie 2021

FinComBank susține fermierii locali și a participat la Gala Fermierilor din Republica Moldova din 24 septembrie 2021

USAID susține industria fashion: Designerii locali au uimit publicul cu creațiile vestimentare la Moldova Fashion Days 2021 (VIDEO)

USAID susține industria fashion: Designerii locali au uimit publicul cu creațiile vestimentare la Moldova Fashion Days 2021 (VIDEO)

Echipa de fotbal MAIB a câștigat Cupa Anuală de Fotbal Hospice Angelus Moldova (FOTO)

Echipa de fotbal MAIB a câștigat Cupa Anuală de Fotbal Hospice Angelus Moldova (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Notara Olga Bondarciuc, care ar fi legalizat mai multe acte în scheme ce-i vizează pe Plahotniuc, Șor și Platon, reținută în Belgia
  • 2
    Socialistul Vasile Bolea îl acuză pe deputatul PAS, Oleg Calmațui, de contrabandă cu țigări. Calmațui: Mi-am procurat două blocuri și le-am abandonat benevol
  • 3
    Bașcana Găgăuziei l-a atacat în judecată pe Igor Grosu. Irina Vlah cere prejudicii morale în valoare de 200 mii de lei (DOC)
  • 4
    R. Moldova va împrumuta 24 de mln de euro de la BERD pentru reabilitarea infrastructurii feroviare. Decretul semnat de președintă (DOC)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.