Întreprinderea Tutun-CTC a înregistrat din 2005 o marcă comercială combinată pentru țigările ASTRA, fără a include elementului verbal „Astra”.
Aceste țigări fără filtru erau foarte populare în fosta URSS, iar Tutun-CTC a continuat să producă sub acest brand și după destrămarea Uniunii Sovietice.
Pe 27 februarie 2014 Întreprinderea letonă Moren Group SA a depus o cerere de înregistrare a mărcii combinate „Astra Oriental Blend” care a fost acceptată de AGEPI pe 3 noiembrie 2016 după o examinare din partea Comisiei de Contestații.
Cei de la Tutun-CTC nu au fost de acord cu similitudinea mărcii înregistrate de Moren Group și a celei pe care o dețin, astfel că s-au adresat în instanța de judecată împotriva AGEPI și Moren Group, solicitând anularea deciziei de înregistrare a mărcii combinate „Astra Oriental Blend”.
În urma examinării acestei cauze, Tutun-CTC a reușit să obțină o decizie de suspendare a acestei mărci comerciale înregistrate de Moren Group, până la etapa în care hotărârea judecătorească va deveni definitivă.
De remarcat că în ultimii ani întreprinderea de stat Tutun-CTC s-a confruntat cu probleme financiare din cauza reducerii vânzărilor. Conducerea întreprinderii susținea că înrăutățirea situației financiare a fost condiționantă de majorarea accizelor la țigări, adoptată de Parlament în 2011, precum și concurență neloială din partea companiilor care importă țigări în țara noastră. Acestea ar fi aplicat prețuri de dumping pentru a crește vânzările.În 2016, statul a scos întreprinderea la privatizare, însă nu s-au găsit investitori pentru acest activ.
Întreprinderea Moren Group a încercat anterior să înregistreze marca de țigări Astru, însă AGEPI și instanțele de judecată au respins această solicitare.
Interesant este faptul că această întreprindere a reușit să înregistreze marca comercială Chateau Crico, după ce a obținut o decizie definitivă favorabilă la Curtea Supremă de Justiție. Unii somelieri au remarcat că această marcă are un design asemănător cu celebrul brandul de șampanie Veuve Clicquot și există anumite similitudini cu produsele Vinăriei Cricova, mai ales în ceea ce privește denumirea.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.