Rusia speră că SUA își va folosi influența pentru a convinge Kievul să renunțe la tacticile agresive

Rusia speră că SUA își va folosi influența pentru a convinge Kievul să renunțe la tacticile agresive
Foto: rt.com

Rusia se așteaptă ca SUA să-și folosească influența pentru a convinge Kievul să renunțe la metodele agresive de soluționare a conflictului ucrainean, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenția Tass, scrie mediafax.ro.

„În ceea ce priveşte perspectivele dialogului Moscova-Washington cu privire la problema ucraineană, vrem să sperăm că Washintonul îşi va folosi cumva influenţa pentru a convinge Kievul să îşi îndeplinească obligaţiile asumate în temeiul Acordului de la Minsk şi să renunţe la tacticile agresive de soluţionare a acestei probleme, pe care le-am observat în ultimele zile”, a declarat Peskov.

Administraţia de la Kremlin a comunicat joi că este foarte puţin probabil ca situaţia din estul Ucrainei, unde separatiştii propruşi luptă împotriva armatei ucrainene, să facă obiectul vreunui acord cu preşedintele american, Donald Trump. Întrebat de cum decurg pregătirile pentru întrevederea dintre Vladimir Putin şi Donald Trump, Dmitri Peskov a răspuns: „În acest moment nu este încă clar pentru ce anume ne pregătim”, adaugă sursa citată.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Pericolul unui accident nuclear la Zaporojie: Explicăm cum funcționează mecanismul de înștiințare a R. Moldova

Pericolul unui accident nuclear la Zaporojie: Explicăm cum funcționează mecanismul de înștiințare a R. Moldova

Atac armat asupra unui autobuz cu pelerini în Ierusalim: Mai multe persoane rănite, printre care o femeie însărcinată

Atac armat asupra unui autobuz cu pelerini în Ierusalim: Mai multe persoane rănite, printre care o femeie însărcinată

Aglomerație în PTF Sculeni și Leușeni. Au fost deschise mai multe piste și antrenați în lucru mai mulți angajați

Aglomerație în PTF Sculeni și Leușeni. Au fost deschise mai multe piste și antrenați în lucru mai mulți angajați

Advertoriale
Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu împreună cu stagiarii de la Președinție au mers într-o drumeție la Orheiul Vechi (FOTO)
  • 2
    Primul sector din drumul de ocolire a municipiului Chișinău este gata în proporții de 70%, anunță Spînu
  • 3
    Atenție, vreme nefavorabilă! Meteorologii au emis Cod Galben de ploi cu descărcări electrice
  • 4
    În atenția șoferilor! Timp de o lună și jumătate va fi suspendat traficul pe o stradă din centrul capitalei
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.