Aeroportul din Hamburg, Germania, a fost evacuat şi toate zborurile acestuia anulate după ce o substanţă necunoscută a iritat căile respiratorii a peste 50 de persoane, informează presa internaţională, scrie mediafax.ro.
UPDATE 17:00 Traficul aerian pe aeroportul din Hamburg a fost reluat, anterior toate zborurile acestuia fiind anulate după ce o substanţă necunoscută a iritat căile respiratorii a peste 68 de persoane, informează presa locală.
Potrivit pompierilor, în zona de manipulare a pasagerilor a fost găsit un recipient al un spray paralizant cu piper.
Acesta fusese deschis, o parte din conţinut fiind pulverizat. Cantitatea de spray pulverizată a fost probabil absorbită de sistemul de aer condiţionat. De aceea atât de multe persoane au fost afectate de substanţa iritantă.
Aeroportul a fost complet închis duminică după-amiaza, sute de călători fiind nevoiţi să aştepte în afara acestuia, în mijlocul temperaturilor scăzute.
Potrivit pompierilor, mai multe persoane s-au plâns de iritarea căilor respiratorii.
Un centru de tratament a fost remontat pentru tratarea celor afectaţi.
Se presupune că substanţa ar fi pătruns prin sistemul de aer condiţionat al aeroportului.
Back in the airport but all waiting outside security for it to open #hamburgairport #Airport #hamburg pic.twitter.com/PU47BTBQTT
— Vicky Elise (@The_Vicky_Elise) 12 февраля 2017 г.
Sursa mai scrie că zeci de ambulanţe au fost văzute în afara terminalelor 1 şi 2, ce au fost închise.
Acesta este al cincilea cel mai mare aeroport din Germania, fiind tranzitat de peste 16 milioane de pasageri în fiecare an.
Vezi și aceste știri

Imagini din celula în care este deținută Marina Tauber. ANP: Este singură și asigurată cu obiecte de primă necesitate (FOTO)

Moscova amenință Europa cu „norul radioactiv” de la centrala atomică din Energodar. Moldova figurează pe harta prezentată de ruși (FOTO/VIDEO)

Ajutor pentru directorul Muzeului de Istorie și Etnografie din Soroca, în stare gravă de sănătate. Iată contul pentru donații
Advertoriale

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual
